Recenzie carte: Demisia lui Darwin

DEMISIA LUI DARWIN
Apusul unei teorii – Evoluţionismul
de Joe White şi Nicholas Comninellis, Cluj-Napoca: Aqua Forte, 2005 Traducător Alina Năsăudean

Demisia lui Darwin

Despre autori

Joe White este directorul Taberelor Kanakuk, lucrare în care a participat pentru prima dată la vârsta de 6 ani. Aceste tabere primesc în fiecare vară 20.000 de copii şi tineri în Branson, Missouri. A colaborat cu Josh McDowell fiind implicat într-un program radio săptămânal pentru Focus on the Family. A terminat facultatea la Southern Methodist University în Dallas, Texas şi a absolvit un curs de biologie în 1970. Carisma lui şi stilul de a vorbi în special tinerilor, dar şi jucătorilor profesionişti de fotbal american şi baschet, au făcut să fie invitat la numeroase conferinţe, seminarii şi alte evenimente[1].

Nicholas Comninellis a crescut într-o Biserică Ortodoxă Grecească unde s-a implicat activ. În anul 1976 a absolvit cursurile Şcolii Urbane de Medicină a Universităţii din Missouri-Kansas, iar după rezidenţiat a urmat Seminarul Teologic Midwestern. În prezent predă cursuri de sănătate publică la Universitatea din Missouri-Kansas[2]. Abilităţile pedagogice şi capacităţile didactice ale autorilor sunt puse în evidenţă prin simplitatea comunicării realităţilor ştiinţifice, aşa că cititorul nu are dificultăţi de a înţelege ideile transmise chiar dacă uneori se foloseşte un limbaj mai tehnic necesar pentru comunicarea conceptelor. Cartea prezintă destul de condensat numeroase dovezi în favoarea Creaţiei.

Cartea

Demisia lui Darwin începe aruncând o privire asupra marelui naturalist şi asupra teoriei expusă în cartea acestuia, Originea speciilor. Autorii discută despre patru dintre factorii care stau la baza teoriei evoluţioniste: generaţia spontană, selecţia naturală, mutaţiile şi timpul. Teoria evoluţionistă este cea mai larg acceptată explicaţie în cadrul comunităţii ştiinţifice pentru a răspunde întrebărilor referitoare la originea şi dezvoltarea vieţii pe Pământ. Creaţia este singura alternativă posibilă. Această alternativă este înrădăcinată în relatarea istorică a primei cărţi a Sfintei Scripturi. Trebuie menţionat curajul de care dau dovadă autorii atunci când prezintă această variantă creaţionistă prin intermediul unei imagini în care alături de primii oameni (Adam şi Eva) sunt desenaţi şi doi dinozauri. În ceea ce priveşte paragraful referitor la Arca lui Noe, traducerea în limba română face o precizare pe care o găsesc inadecvată. În descrierea pe care o dă arcei lui Noe spune despre aceasta că este o “corabie uriaşă”. Prima imagine care îmi vine în minte când mă gândesc la cuvântul corabie este o ambarcaţiune cu pânze. Aceasta este şi prima explicţie pe care o dă DEX-ul[3] care pune o relaţie de sinonimie între corabie şi arcă. Există de asemenea şi unii teologi sau clerici care folosesc termenul corabie atunci când vorbesc despre Arca lui Noe. Găsesc că o asemenea traducere este deficitară prin aceea că o corabie nu ar fi rezistat unui potop de anvergura celui descris în Geneza. Cu o arcă însă, altfel stau lucrurile. O discuţie interesantă este cea referitoare la învelişul de apă (“water canopy”) care ar fi fost o parte atmosferei Pământului până la producerea Poptopului lui Noe. Această ipoteză[4] presupune că apa, care forma acel înveliş al Pământului sub formă de vapori, ar fi condensat şi ar fi fost sursa suplimentară care a alimentat catastrofa potopului. Ipoteza îşi are rădăcinile în Geneza 1:7 “Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi a despărţit apele cari sînt dedesuptul întinderii de apele cari sînt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.” Totuşi, nu există dovezi concludente pentru această interpretare. Elementele aduse în discuţie de către autori, şi anume reptilele uriaşe precum dinozaurii sau fosilele gigant ale plantelor nu dovedesc altceva decât că acel climat era diferit de cel actual şi că era propice dezvoltării unor forme gigantice de plante şi animale. Mai mult, Geneza nu susţine acest lucru iar până în prezent nu au fost dezvoltate modele ştiinţifice viabile care să sprijine ipoteza învelişului de vapori, motiv pentru care mulţi creaţionişti au renunţat la promovarea aceastei ipoteze[5].

O altă eroare pe care o fac autorii este atunci când vorbesc despre fixismul speciilor. În relatarea din Geneza ni se spune că Dumnezeu a creat tipuri, grupe de organisme (cuvintele ebraice bara şi min în textul original; bara = creat, min = tip) şi nu specii. Plasticitatea genetică a tipurilor create iniţial a perimis ulterior procesul de speciaţie. Capitolul continuă printr-o utilă prezentare a unor faimoşi oameni de ştiinţă care au acceptat teoria creaţionistă şi se termină prin a îndemna cititorii să renunţe la prejudecăţi şi să se apropie cu mintea deschisă de noile idei pe care le-ar putea descoperi în această carte, idei care ar veni în contradicţie cu certitudinile lor.

Capitolul al doilea îşi propune să demonstreze că evoluţia de la materia nevie la prima celulă vie este imposiblă, că evoluţia de la forme “simple” de viaţă la unele complexe nu este posibilă sub acţiunea mutaţiilor şi selecţiei naturale. Pe scurt, procesul evoluţiei are “şanse minime de reuşită”. Structura complexă a ADN-ului este adusă în discuţie pentru a milita pentru complexitatea specifică a fiecărei fiinţe vii. Autorii arată cum anume asemănările dintre ADN-ul primatelor şi cel al oamenilor pot fi explicate fără a fi necesară recunoşterea unei descendenţe comune ci printr-un Proiectant comun. Unicitatea omului este afirmaţia de bază în acest capitol. Ochiul uman a fost întotdeauna folosit de creaţionişti ca argument împotriva evoluţiei liniare deoarece acesta ar fi complet inutil dacă ar lipsi oricare dintre componentele lui. Chiar şi Darwin afirma că “A presupune că ochiul, cu toate mecanismele sale inimitabile pentru ajustarea focalizării la diferite distanţe, pentru a lăsa să intre cantităţi variabile de lumină, şi pentru corectarea aberaţiilor cromatice şi de sfericitate, s-ar fi putut forma prin selecţie naturală, pare, mărturisesc nestingherit, absurd în cel mai înalt grad”[6]. Totuşi Darwin afirmă mai departe în acelaşi capitol că absuditatea este iluzorie şi explică modul în care el crede că s-a format ochiul, gradual şi prin procese naturale. Demisia lui Darwin este presărată cu numeroase citate ale unor mari nume din sfera ştiinţei. Trebuie să existe o oarecare prudenţă în asimilarea citatelor, unele putând căpăta alt înţeles atunci când sunt folosite în afara contextul original. Folosirea acestora nu trebuie să se transforme într-o vânătoare de citate (“quote mining”). O bună parte a spaţiului acestui capitol este alocat generaţiei spontane şi imposibilităţii producerii vieţii din non-viaţă. În ceea ce priveşte abiogeneza (sau generaţia spontană) nu a fost până acum demonstrat că ar fi putut să aibă loc în presupusul trecut de 4.5 miliarde de ani ai Pământului. Mai mult, un asemenea proces nu este documentat prin nicio dovadă geologică.

Presupusa condiţie esenţială pentru ca evoluţia biologică să se poată desfăşura este existenţa unui interval de timp suficient de îndelungat, de ordinul a miliardelor de ani. Scopul următorului capitol este să prezinte dovezi ştiinţifice care vin împotriva teoriei că Pământul este unul “vechi” sau “bătrân”. Sunt amintite multe argumente însă nu se insistă foarte mult asupra acestora. Nu este probabil nici cazul, acest demers necesitând timp şi studiu aprofundat. Aş dori să menţionez aici doar un exemplu care mi s-a părut extrem de interesant şi edificator într-o anumită măsură, şi anume creşterea numerică a populaţiei. Autorii arată că numărul populaţiei terestre în acest moment ar fi extrem de ridicat în cazul în care omul ar fi apărut pe Pământ acum 1 milion de ani şi, cu o rată de creştere de aproximativ 2%, populaţia actuală pe Terra ar fi de 102100. Justeţea argumentului nu stă însă în raportarea la acest interval de timp considerând varianta evoluţionistă, întrucât numeroasele catastrofe şi decimări ar putea fi imaginate şi aduse în discuţie de evoluţionişti pentru a arăta, pe bună dreptate, că rata se poate aplica din momente de timp alese aleatoriu. Calculele statistice legate de creşterea populaţiei arată că pornind de la doar 8 persoane, într-un interval de 4500 de ani cât a trecut de la Potopul lui Noe, se poate atinge populaţia actuală de 6,5 miliarde[7]. De menţionat şi noţiunile de catastrofism prezentate în acest capitol legate de Potopul lui Noe şi urmările acestuia.

Este de remarcat modul în care următorul capitol tratează dovezile fosile pentru a susţine teoria creaţionistă. Autorii fac referire la apariţia angiospermelor, la Archaeopteryx, la fosilele presupuşilor ancestori ai cabalinelor moderne şi ai balenelor.

Capitolul 5 îşi propune să demonstreze că omul nu a evoluat dintr-un strămoş comun cu maimuţele ci că este o creatură cu o trăsătură evidentă: unicitatea. Pentru a atinge acest scop autorii prezintă câteva fişe cu informaţii despre fosilele cel mai adesea citate ca fiind verigi lipsă care ar dovedi descendenţa omului modern din ancestori comuni cu maimuţele. Ei vorbesc despre Ramapithecus sp., Australopithecus sp., Homo habilis, Homo erectus şi altele, aducând dovezi care argumentează că aceste fosile sunt doar resturile unor specii dispărute de maimuţe. Se mai arată că, cel mai adesea, aceste aşa-zise verigi lipsă dintre oameni şi maimuţe sunt documentate doar prin fragmente scheletice (de tipul dinţilor, fragmentelor de cranii, oase ale membrelor) şi că cea mai bună explicaţie a lor este aceea de a le încadra în categoria maimuţelor extincte.

Capitolul 6 reia pe scurt chestiunile principale discutate despre evoluţionism, după care se încearcă prezentarea Creaţiei în exemple concrete dorindu-se a se demonstra că această alternativă pentru evoluţionism nu este o explicaţie neştiinţifică. Unul dintre argumente este cel teleologic sau argumentul designului. Acesta susţine că ordinea, scopul şi designul care sunt observabile în natură dovedesc că există un plan (o proiectare) deliberat în natură şi că astfel trebuie să existe un Proiectant. Autorii preznită numeroase date referitoare la Universul nostru prin care urmăresc să demonstreze complexitatea lui precum şi ordinea care indică şi reclamă necesitatea existenţei unui plan, şi implicit a unui Proiectant (sau Creator). Concluzia lor este că Universul nostru a fost creat “de-a gata”. De asemenea este prezentată şi o listă destul de lungă cu figuri marcante ale ştiinţei care s-au declarat în favoarea Creaţiei.

În această carte se merge până într-acolo că se afirmă despre evoluţionism că este un “basm pentru oameni mari” (pag. 148) dar se arată şi de ce este atractiv. Teoria evoluţiei are în spate o filosofie, o “pre-concepţie despre lume şi viaţă”, şi în consecinţă are implicaţii pe toate planurile: social, moral şi spiritual. Sunt puse pe seama teoriei evoluţioniste eliminarea lui Dumnezeu din viaţa cotidiană a oamenilor, precum şi lipsa de respect pentru viaţa umană.

Volumul se încheie firesc, cu o invitaţie pentru a-L cunoaşte pe Creator – Isus, Cuvântul şi a cunoaşte perspectiva biblică asupra Creaţiei, provocarea adresată cititorului fiind aceea de a lua decizia să înceteze să-L ignore pe Dumnezeu.

Note de subsol:
  1. Joe White Bio []
  2. Creative Energie []
  3. corabie: vas mare cu pânze, folosit (în trecut) pentru transport şi pentru acţiuni militare. []
  4. O ipoteză este o declaraţie care nu este bine suportată, dar nici nu este invalidată de experimente. Vezi şi articolul Ştiinţa şi Creaţia []
  5. Dr Don Batten (contributing editor), Dr David Catchpoole, Dr Jonathan Sarfati and Dr Carl Wieland, The Creation Answers Book, (disponibilă online pe situl Creation Ministries International) vezi Capitolul 12 [PDF] []
  6. Darwin, C. R. 1859. On the origin of species by means of natural selection, or the preservation of favoured races in the struggle for life. London: John Murray. 1st edition, 1st issue. pag 186 []
  7. Batten, D. Where are all the people? Creation 23(3):52–55, 2001 []

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *