Concepţii despre Lume şi Viaţă (I): Teismul, Deismul şi Ateismul

Ce este o concepţie despre lume şi viaţă?

După părerea lui James W. Sire, autorul cărţii “Universul de lângă noi – un catalog al concepţiilor fundamentale despre lume şi viaţă”, o concepţie despre lume şi viaţă este un angajament, o orientare fundamentală a inimii, care poate fi exprimată sub forma unei naraţiuni sau printr-un set de presupoziţii (presupuneri care pot fi adevărate, parţial adevărate sau în întregime false) pe care le susţinem cu privire la structura fundamentală a realităţii şi care asigură temelia pe care trăim, ne mişcăm şi fiinţăm.[1]

O concepţie despre lume şi viaţă reprezintă viziunea, părerea unui om sau grup de oameni despre lumea în care trăieşte. O concepţie despre lume şi viaţă arată ce crede un om sau un grup de oameni legat de elemente precum: originea vieţii, scopul vieţii, ce este bine şi ce este rău, semnificaţia istoriei omenirii, cum cunoaştem realitatea din jurul nostru, ce se întâmplă cu omul când moare, ce este omul, care este finalitatea universului în care trăim.

Toţi oamenii au o concepţie despre lume şi viaţă după care trăiesc şi pe care o promovează în mod conştient sau inconştient.

Concepţii tradiţionale despre lume şi viaţă

Teismul

Ca şi concepţie despre lume şi viaţă, teismul porneşte de la presupoziţia că Dumnezeu există şi poate fi cunoscut. Dumnezeu este o fiinţă supranaturală (dincolo de natura materială), personală (adica nu este doar o forţă sau o energie ci o fiinţă vie, reală, cu conştiinţă de sine şi capacitate de autodeterminare). Dumnezeu ştie despre Sine că există şi gandeşte şi acţionează fără să fie constrâns de ceva sau cineva. Dumnezeu este infinit adică nicio altă fiinţă din Univers nu se poate compara, masura cu El, totul îi este subordonat. El nu are pereche şi este originea şi sfârşitul tuturor lucrurilor.

Dumnezeu poate fi cunoscut pe două căi: prin raţiune (prin mintea umană, analizând creaţia Lui) sau prin revelaţie (descoperirea de sine a lui Dumnezeu unei persoane umane în mod direct printr-o arătare sau viziune de natură supranaturală sau revelarea indirectă prin intermediul unei cărţi ce conţine informaţii care dau posibilitatea cititorului să descopere cine este Dumnezeu şi ce doreşte El). Ca exemple de cărţi considerate ca fiind revelatoare de Dumnezeu de către anumite grupuri de oameni amintim: Tora (pentru evrei), Biblia (pentru creştini) şi Coranul (pentru Musulmani).

Dumnezeu este transcendent, adică este dincolo de noi şi de lumea noastră, nu se confundă şi nu este inclus în dimensiunea spaţio-temporală a universului. El este atotcunoscător şi atotputernic. În concepţia teistă, Dumnezeu este cel care se află la originea Universului. El a creat Universul şi îl conduce în conformitate cu planurile Lui. El intervine de câte ori doreşte în lumea creată de El şi este interesat de funcţionarea creaţiei Lui. Astfel, în concepţia teistă Universul funcţionează ca “o uniformitate a cauzelor şi efectelor într-un sistem deschis”.[2] Acest sistem deschis reprezintă faptul că Dumnezeu poate interveni în Creaţia Lui de câte ori crede EL că este necesar. Intervenţiile directe ale lui Dumnezeu în creaţie poartă denumirea de evenimente supranaturale sau minuni, miracole.

Teiştii cred că omul a fost creat de Dumnezeu şi este dator să asculte de EL şi poruncile Lui. Dumnezeu este cel care a stabilit ce este bine şi ce este rău şi tot el a stabilit care este scopul existenţei omului. Teismul susţine că omul, pe lângă latura sa materială, fizică, alcatuită din trup, are şi o latură spirituală, invizibilă, psihologică. Această latură invizibilă a fiinţei umane se numeşte suflet sau spirit. Sufletul locuieşte în trup şi permite acestuia din urmă să actioneze, sa se miste, sa reactioneze. La moarte are loc despărţirea, ieşirea sufletului din trup şi astfel corpul îşi încetează acţiunile, funcţiile şi reacţiile la mediul înconjurător. Ce se întamplă cu sufletul după ieşirea din trup, adică la moarte, este o problemă îndelung dezbatută de şcolile teiste de gândire (crestină, iudaică, musulmană). Chiar şi în teismul creştin există diferite păreri despre ce se întamplă cu sufletul după moarte. Cea mai mare răspândire o are teoria conform căreia sufletul va merge în rai (un loc în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu) sau în iad (un loc de pedeapsă si suferinţă veşnica unde va fi despărţit de Dumnezeu). Cauza pentru care sufletul unui om ajunge într-un loc sau altul este definită diferit de diversele curente de gândire teiste.

In concepţia teistă istoria este liniară, are un început, un cuprins şi o încheiere; istoria are un scop final gândit de Dumnezeu încă dinainte de crearea lumii. Toate evenimentele din lume de-a lungul istoriei concură la realizarea scopului final. Evenimentele nu au loc într-un mod haotic, la întamplare, evenimentele nu sunt rezultatul hazardului. Totul are o semnificaţie şi un rol în atingerea scopului final. Cele mai cunoscute curente de gândire teiste sunt Iudaismul, Creştinismul şi Islamul, acestea fiind totodată şi cele 3 mari religii monoteiste ale lumii.

Deismul

Deismul ca şi concepţie despre lume şi viaţă a apărut în Anglia şi Franţa în sec. XVII şi XVIII şi i-a avut ca reprezentanţi de seamă pe Voltaire (Franţa) şi Pope (Anglia). Secolul XVIII, intitulat şi secolul luminilor sau secolul Iluminismului, a fost dominat la nivel filosofico-religios de deism. Deismul acceptă existenţa lui Dumnezeu ca şi forţă primară a creaţiei, Dumnezeu este creatorul Universului şi a omului. Dar deismul mai afirmă faptul că după creaţie Dumnezeu a lăsat Universul să funcţioneze de la sine şi că o dată încheiat procesul de creaţie Dumnezeu nu mai intervine în Univers. Prin urmare Dumnezeu nu mai este imanent, nici personal, nu este suveran peste acţiunile omului.

Dumnezeul deist este doar o forţă sau o energie creatoare şi nu o fiinţă personală care să dorească să aibă o relaţie cu omul. În concepţia deistă, universul a fost creat ca “o uniformitate a cauzelor şi efectelor într-un sistem închis”.[3] Adică Dumnezeu nu intervine direct în Univers prin evenimente supranaturale, nu face minuni sau miracole. Prin urmare, pentru deişti, evenimente precum despărţirea Mării Roşii sau învierea din morţi a lui Isus sunt doar basme, nu fapte istorice reale.

Universul în concepţia deistă este un uriaş ceasornic creat şi programat de Dumnezeu în funcţionarea căruia nu mai pot interveni nici Dumnezeu nici oamenii. Omul este şi el parte a “ceasornicului”. Creatia este considerată a fi în starea ei normală, nu cazută în păcat şi poate fi cunoscută prin raţiune. Tot prin raţiune putem să-l cunoaştem pe Dumnezeu, doar studiind creaţia, natura nu şi prin revelaţia scrisă, prin Biblie, şi în nici un caz prin experienţe mistice (viziuni, vise).

Pentru deişti, Dumnezeu nu comunică cu oamenii, nu este necesară nicio revelaţie specială şi nici nu a avut loc vreuna. În concepţia deista “istoria este liniară, direcţia Universului a fost stabilită la creaţie”.[4] Pe deişti dealtfel nu-i interesează istoria foarte mult, deoarece ei caută să-l cunoască pe Dumnezeu în primul rând în natură. Istoria poporului Israel aşa cum este ea descrisă în Biblie este utilă nu ca o consemnare a acţiunilor lui Dumnezeu în istorie, ci ca ilustraţii din care se pot scoate principii etice.

Deiştii sunt foarte interesaţi de etică, istoria fiind utilă doar ca izvor de principii etice. Acest interes al deiştilor pentru etică este o ciudăţenie având în vedere faptul că în deism universul nu este căzut, nu este afectat de păcat, se sugerează astfel că tot ce există este bun. Dacă tot ce există este bun atunci nu mai ramâne loc pentru un conţinut distinct al eticii. De ce să vorbeşti despre rău dacă el nu există?

Din punct de vedere religios deiştii consideră că simpla acceptare a existenţei lui Dumnezeu este suficientă, actele de credinţă nu spun nimic, ele sunt acceptate de oameni printr-o operaţie intelectuală şi corespund nevoii de a-şi afirma credinţa în simpla existenţă a lui Dumnezeu. Deismul se află la graniţa dintre teism şi ateism, preia de la ambele anumite caracteristici dar fără a şi le insuşi total pe niciuna. Putem afirma că deiştii încearcă “să împace capra cu varza” dorind în acelaşi timp sa creadă într-un Dumnezeu dar şi să respecte presupoziţiile ştiinţei naturaliste care neagă existenta lui Dumnezeu şi prezenta lui în viaţa oamenilor . Un adversar al acestui curent filosofic a spus că deistul: “nu are suficientă slăbiciune pentru a fi creştin, nici destul curaj pentru a fi ateu”.

Ateismul

Ateismul a apărut în Franţa în sec. XVIII în aceeaşi perioadă cu deismul fiind oarecum continuatorul firesc al acestuia din urmă. Ca şi reprezentanţi de seama ai ateismului în sec. XVIII ii avem pe: La Metrie (consilier al regelui Prusiei Frederic al II-lea) şi Denis Diderot (autor al primei Enciclopedii). Atesimul a atins apogeul în sec. XIX şi la începutul şi mijlocul sec. XX odată cu apariţia şi dezvoltarea teoriei evoluţioniste a lui Charles Darwin. Ca şi reprezentanţi de seamă ai ateismului în sec. XIX şi XX îi amintim pe: Charles Darwin, Karl Marx, Vladimir Lenin, Richard Dawkins (profesor la Universitatea Oxford).

Ateismul porneşte de la presupoziţia că materia este eternă şi este tot ce există, Dumnezeu nu există, iar religia este doar o etapă din evoluţia socială şi psihologică a omului. Astrofizicianul Carl Sagan a spus: “Cosmosul este tot ce există, a existat şi va exista vreodată”. Această afirmaţie poate fi considerată ca fiind “declaraţia de credinţă” a ateismului.

Universul există ca o uniformitate a cauzelor şi efectelor într-un sistem închis. Prin urmare nu există nimeni din afara Universului care să intervină în funcţionarea acestuia, nu există evenimente supranaturale sau minuni. Viziunea atee despre om este aceea că el este o combinaţie de elemente fizice şi chimice pe care nu le intelegem încă în întregime. Omul este produsul a milioane de ani de evoluţie biologică la fel ca restul naturii. Teoria evoluţionistă este unul din stâlpii, sau chiar stâlpul de bază al ateismului.Moartea este dispariţia personalităţii şi a individualitătii, când materia care alcatuieşte trupul unui om se dezorganizează la moarte, acel om dispare. Ateismul respinge ideea existenţei unui suflet care supravietuieşte corpului.

Istoria este un şir liniar de evenimente, legate prin cauzalitate dar lipsite de un scop final. Istoria este ceea ce noi oamenii o facem să fie. În concepţia atee istoria nu se va sfârşi la a doua venire a lui Isus ca în teismul creştin ci atunci când rasa umană va dispărea de pe Terra lasând locul altor fiinţe la conducerea planetei.

Ateismul modern apare sub două forme: umanismul secular şi marxismul. Umanismul secular consideră că fiinţele umane sunt rezultatul evoluţiei biologice dar că au o valoare aparte, o semnificaţie aparte. Se pune mare accent pe valoarea individului. Umanismul secular predomină mai ales în ţările Europei de Vest şi în SUA.

Marxismul, şi forma sa cea mai agresivă, marxism-leninismul (comunismul) au aparut în sec. XIX şi au la bază ideile filosofului Karl Marx (1818-1883). Pentru Marx istoria este o continuă luptă între cei care deţin resursele (materii prime, mijloace de producţie, finanţe) şi cei care nu le deţin. Această acumulare a resurselor în mana doar a unora a dus la diferenţe economice între oameni, lucru care a dus la apariţia claselor sociale. În timp ce unele clase sociale au devenit tot mai bogate, altele precum muncitorii au devenit tot mai sărace. Ca soluţie pentru eliminarea discrepanţelor sociale Marx propune eliminarea claselor sociale prin desfiinţarea proprietăţii private şi împărţirea egală a resurselor. El mai propune transferarea mijloacelor de producţie (utilaje, maşini) din mâna patronilor (burghezia) în mâna muncitorilor.

În plan religios, marxismul respinge ideea existenţei unui Dumnezeu, a evenimentelor supranaturale, şi afirmă existenţa exclusiv a materiei. Marx a preluat din teoria evoluţionistă conceptul de luptă pentru supravieţuire şi de eliminare a celui mai slab de către cel mai puternic şi l-a aplicat domeniului economic şi politic. Trebuie ca în primă fază clasa muncitoare şi burghezia să colaboreze la eliminarea clasei moşierilor (a nobilimii) pentru ca apoi muncitorimea să elimine şi clasa burgheză. În cele din urmă toate clasele sociale vor dispărea şi omenirea va atinge apogeul dezvoltării şi progresului pe toate planurile.

Karl Marx considera religia ca fiind opiu pentru popor şi că Biserica a colaborat cu nobilimea deţinătoare de pamânturi şi cu burghezia pentru a ţine în ignoranţă clasa muncitoare şi ţăranii şi pentru a-i exploata. Aşadar pentru ca succesul revoluţiei socialiste să aibă loc trebuia eliminată religia din societate, mai ales religia creştină şi clerul acesteia.

Marxismul ca şi formă a ateismului are la randul lui mai multe tipuri: marxism-leninism (comunism, care la rândul lui are mai multe interpretări: stalinistă, troţskistă, maoistă, ceauşistă), anarhism, social-democraţia (există şi social-democraţia creştină, social-democraţia fiind o formă mai uşoară a marxismului care nu respinge complet şi brutal religia). Forma cea mai violentă a marxismului a fost reprezentată de comunism. Dealtfel, prima ţară în care “religia” oficială a fost ateismul a fost o ţara comunistă: Albania.

Concluzii

Există multe alte concepţii despre lume şi viaţă care nu se regăsesc în acest articol, cum ar fi postmodernismul, panteismul sau mişcarea New Age. Concepţiile a căror prezentare s-a făcut mai sus sunt cele mai importante, ele au modelat şi modelează încă minţile şi istoria oamenilor din Europa şi America. Teismul creştin, deismul şi ateismul sunt concepţii autohtone lumii euro-atlantice în care trăim, spre deosebire de panteism şi New Age, două concepţii de origine oriental-asiatică cu alte seturi de presupoziţii şi alte valori, unele foarte diferite de ale noastre. Prezentarea mai întâi a teismului, deismului şi ateismului se impune ca urmare a necesităţii cunoaşterii bazelor filosofice ale continentului european în care trăim noi ca români.

Toţi oamenii au o concepţie despre lume şi viaţă indiferent de originea familială, etnia sau cultura din care provin. Această concepţie le modelează întreaga existenţă: modul în care trăiesc, gândesc şi se relaţionează la ceilalţi oameni şi la Dumnezeu. Nu greşim dacă afirmăm faptul că concepţia noastră despre lume şi viaţă este religia noastră, ceva de care ne (re)legăm întreaga noastră existenţă, ceva pe care îl considerăm valoros şi util pentru noi şi pentru urmaşii noştri. Ca şi fiinţe libere şi responsabile avem datoria să alegem concepţia corectă despre lume şi viaţă, cea adevarată, pentru că nu toate pot fi adevarate de vreme ce emit pretenţii atât de diferite asupra realităţii.

Note de subsol:
  1. James Sire, Universul de lângă noi – un catalog al concepţiilor fundamentale despre lume şi viaţă, Oradea: Cartea Creştină 2005, p.17 []
  2. Sire, p. 29 []
  3. Sire, p. 49 []
  4. Sire, p. 54 []

3 thoughts on “Concepţii despre Lume şi Viaţă (I): Teismul, Deismul şi Ateismul

  1. Irina

    ok…as putea spune ca-s deista, si nu pt ca n-am curaj sa spun ca-s atee (pt ca sper sa existe o forta creatoare numita d-zeu, nu exista explicatii la toate – acolo undeva, ceva exista) sau slabiciune pt a ma numi cresina (doar pt ca nu cred in iisus sau sfinti, ori biserici si textele din biblie)…intrebarea mea este: care e “biblia” mea? sunt botezata de parintii mei, deci as fi crestin-ortodoxa, dar nu cred o iota in sacrificiu mieilor,porcilor,post de toate felurile, biserica pt mine e o afacere a altora, o modalitate prin care oamenii incercau sa avite haosul intr-o populatie…iar pt asta acum exista legi. Vreau sa ma casatoresc…ies din tipar?! ma mai duc la biserica? ce-i spun preotului? il sfidez daca-i spun ce (nu) cred despre balivernele implmentate in mintile oamenilor prin aceste forme de religii(ortidoxe,musulmane etc)? ori fac doar casatorie civica? ce fac cu “botezul” copilului? …

    Reply
  2. vasile

    Irina, crestinismul (si ortodoxia) nu e in primul rand despre miei, porci si posturi. Crestinul crede ca Iisus, fiul dinainte de veci al lui Dumnezeu Tatal, s-a facut Om, din Fecioara Maria si de la Duhul Sfant. Iar prin asumarea naturii umane si prin viata Sa (nastere, predicare, moarte, inviere, inaltare) Iisus a deschis pentru tot omul usa mantuirii, adica a regasirii adevaratei identitati a noastre.

    Nu e tragedie daca nu crezi prea mult. Tragedia este sa te incapatanezi sa nu crezi deloc. In privinta casatoriei cel mai bine e sa decizi cu viitorul sot daca sa aveti sau nu si cununia crestina. Daca veti hotari sa o faceti, eu cred ca e bine sa ii spui preotului, cu calm si naturalete, fara sfidare, despre ceea ce crezi si nu crezi. Sper sa nimeresti la un preot cu har si intelegere, nu la unul care e doar functionar de servicii religioase.

    In privinta botezului copiilor e mai dificil, caci prin botezarea copilului parintii promit implic sa-l creasca si sa-l educe crestineste. Asta vei decide tot cu viitorul sot si poate cu sfaturile parintilor si a nasilor.

    Iti doresc fericire in casatorie si viata!

    Reply
  3. Arghirescu

    Noi trăim (este drept că de puşin timp, de la alfabetizarea poprului ce către comunişti) în o epocă a ştiinţei nu a orbilor fără ochiul minţii. Cei inteligenţi (ei sunt creaţi de şcoală, nu înnăscuţi) au adoptat ateismul. Totuşi computerul a arătat că tot ce există este asemenea cu el. Adică are hard şi soft care conduce hardul. Ex: Animalele au corp condus de creier. Celulele au nucleu şi plasmă conduse de ADN. Întreprinderile, ţările etc. au muncitori, hale, maşini conduse de directori etc. Puleţi descoperi singuri aceste două părţi la orice. Putem admite axiomatic că şi întreaga lume are materia şi energia cosmosului condusă de ceva numit spiritul Absoluto.
    Admiţând axiomatic aceasta mai observăm că există două feluri de conducere: Conducere constructivă (progresistă) şi distrctivă (retrogradă, involutivă). Aceasta ne arată că spiritul Absoluto este divizat în două: Unul este constructiv (să îl numim Supremo). Altul este distrctiv (să îl numim Infimo.
    Acestă concepţie nu este nici atee, nici teistă, nici deistă, ci este ştiinţifică.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *