Recenzie carte: Şi Dumnezeu a zis…

Cu toate că în ultima perioadă au apărut noi traduceri de lucrări din domeniul ştiinţă şi credinţă[1], acest sector rămâne unul destul de puţin reprezentat în România. De aceea am decis să fac o scurtă recenzie unei cărţi care încă se poate achiziţiona din librării sau de pe internet.

ŞI DUMNEZEU A ZIS…
Autoritatea Bibliei confirmată de ştiinţă
De dr. Farid Abou-Rahme, Suceava: Accent Print, 2003

Prima ediţie în limba română – Editura Logos, Cluj Napoca, 1998

ŞI DUMNEZEU A ZIS...

Despre autor

Dr. FARID ABOU-RAHME s-a născut în Ţara Sfântă în 1944, din părinţi creştini. El L-a acceptat pe Domnul Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor al vieţii sale la vârsta de 12 ani. A studiat ingineria civilă la Universitatea Americană din Beirut, Liban, după care câţiva ani mai târziu, a emigrat în Marea Britanie unde a lucrat în cercetare şi şi-a luat doctoratul în inginerie civilă la Universitatea Sheffield.[2] Este consultant independent în probleme de inginerie, susţine prelegeri de inginerie civilă în mediul universitar şi lucrează ca şi lector la Universitatea East London. De asemenea susţine deseori prelegeri despre creaţionism.[3]

Cartea

Cartea este scrisă la un nivel destul de uşor de înţeles şi consituie o lectură uşoară, potrivită pentru cineva care de abia pătrunde în domeniul controversei creaţie-evoluţie.

Întreaga carte este scrisă din perspectiva acelui om care crede în autoritatea Bibliei ca fiind Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu şi care este infailibil în tot ce afirmă. Autorul este pe deplin convins că pentru a fi mântuit este suficientă credinţa. Dar tocmai de aceea, pentru că această credinţă nu este una oarbă ci se bazează în primul rând pe adevărul conţinut în Cuvântul revelat al lui Dumnezeu, el doreşte să apere acurateţea şi autoritatea Scripturii de la Geneza la Apocalipsa. Aşadar poziţia de exprimare a autorului este una presupoziţionalistă.

Prima parte a cărţii este una spectaculoasă, scrisă într-o manieră evident morrisiană, în care autorul prezintă realităţi ştiinţifice uimitoare exprimate în limbajul Scripturii, ca de exemplu: “El [Dumnezeu] spânzură Pământul pe nimic.” (Iov 26:7) – o descriere simplă dar adecvată; sau “Toate râurile se varsă în mare şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo.” (Eclesiastul 1:7) – cu referire la circuitul apei. Acestă primă parte este închisă de o prezentare a unor oameni de ştiinţă care au crezut în autoritatea Scripturii (de exemplu Johannes Kepler, Sir Isaac Newton, Robert Boyle, Louis Pasteur ş.a.).

Autorul neagă posibilitatea producerii Big-Bangului în trecutul îndepărtat al Pământului, aducând în discuţie primele două legi ale termodinamicii pentru a-şi susţine poziţia. Faptul că energia şi materia sunt interschimbabile, însă nu pot fi create, este o dovadă în viziunea autorului că Big Bangul nu ar fi putut avea loc, însă nu constituie o problemă pentru creaţionişti deoarece sursa energiei necesară pentru procesul de Creaţie a fost externă, Universul fiind astfel cauzat. De asemenea, autorul pledează că un univers atât de ordonat ca cel în care trăim nu ar putea fi rezultatul unei explozii haotice pentru că ar fi un proces împotriva legii entropiei (în timp, orice sistem ordonat se deteriorează, tinde spre dezordine), iar starea creaţiei după ce Dumnezeu a rostit blestemul din cauza păcatului oamenilor este in armonie cu această a doua lege. Totuşi autorul nu spune nimic despre starea creaţiei de dinaintea “căderii” sau despre cum ar fi fost o creaţie nesupusă morţii şi putrezirii, descompunerii. Entropia acţiona într-un asemenea univers?

Viaţa este prezentată ca fiind un miracol şi rezultatul direct al acţiunii lui Dumnezeu. Este amintită aici legea biogenezei formulată de Louis Pasteur potrivit căreia viaţa nu poate proveni din non-viaţă. De asemenea dr. Rahme vorbeşte despre mutaţii aratând de ce acestea nu pot produce direcţia ascendentă, de la simplu la complex, de care are nevoie evoluţia organică în dezvoltarea organismelor vii. Fosilile sunt citate ca exemple de dovezi în favoarea poziţiei creaţioniste pe care o adoptă autorul. Aşa-numitele forme intermediare între oameni şi maimuţe sunt analizate pe scurt şi respinse. Descrie aici aşa-zisele urme umane descoperite alături de urme de dinozaur în albia râului Paluxy din Texas, care ar demonstra că omul şi dinozaurii au cohabitat. Trebuie să facem precizarea că aceste ichnofosile (urme fosilizate) din Glen Rose, Texas, Râul Paluxy sunt însă un subiect comentat altfel de paleontologi. Glen Kuban, care a cercetat urmele de la Paluxy, spune despre acestea că sunt de fapt tot ichnofosile ale unor dinozauri dar care nu sunt amprenta unui mers digitigrad (pe vârfuri), ci a deplasării plantigrade (pe talpa piciorului), chiar chiar dacă acest tip de locomoţie nu este unul obişnuit. Aşadar urmele de la Paluxy se pare că au fost făcute prin impresiunea orizontală a metatarsienelor în substrat, rezultând o urmă mai lungă, după care datorită eroziunii sau prăbuşirii mâlului impresiunea metatarsului ar fi lăsat o formă ce se asemăna cu o talpă de picior uman, însă mult mai mare ca cea a omului din zilele noastre.[4] Emil Silvestru arată că proporţiile anatomice şi pasul descris de aceste urme de la Paluxy sunt problematice, acesta din urmă fiind mult mai mare ca cel al oamenilor din ziua de azi (peste 1 metru). Sedimentul mâlos exclude posibilitatea ca autorul să se fi aflat în mişcare. Mai mult, adaugă Silvestru, aceste urme sunt dezordonate şi în evidentă minoritate faţă de urmele de dinozaur, tridactile. După trecerea animalului pe substratul mâlos, în care ar fi lăsat o urmă elongată, ce includea şi metatarsienele, conturul acestora în mâlul proaspăt s-ar fi prăbuşit uşor, impresiunea degetelor fiind total sau parţial pierdută. În plus, după diageneză, conturul s-ar fi şters şi mai mult după acţiunea proceselor de weathering (levigare).[5]

De asemenea autorul vorbeşte de o “boltă de aburi” care ar fi acoperit Pământul. A se vedea un comentariu asupra acestiu subiect în articolul anterior Recenzie carte: “Demisia lui Darwin”[6]. Acest Pământ, în viziunea autorului, nu este nicidecum unul bătrân de miliarde de ani ci unul tânăr dar obosit. Dr. Rahme se arată sceptic asupra metodelor radiometrice de datare a vârstelor geologice, aruncând chiar o opinie conspirativă asupra lor: “aceste metode prezintă lacune … şi se bazează pe presupuneri care sunt modificate pentru a se adapta gândirii evoluţioniste”.

În continuare sunt prezentate teoriile care în viziunea autorului sunt unele de compromis. Nu putem să nu remarcăm totuşi unele afirmaţii care pot părea deplasate. Dr. Rahme afirmă că “necredincioşii au sprijinul ştiinţei pentru a-şi justifica viaţa trăită în păcat şi răzvrătire de Creator”. De asemenea, referitor la teoria hiatului[7] autorul spune că aceasta “a condus la slăvirea puterii lui Satan”. Argumentul împotriva evoluţiei teiste, că un Dumnezeu care ar porni doar procesul este unul “indecis şi neputincios” îl considerăm a fi unul prea simplist. Lupta între creaţie şi evoluţie este una de totul sau nimic pentru autor. El nu acceptă compromisuri. Cu toate acestea însă el spune că nu trebuie să interpretăm Scriptura potrivit “minţilor noastre mărginite şi supuse greşelilor”. Noi credem că pentru a putea să fim obiectivi în interpretarea şi înţelegerea Scripturii, pe lângă iluminarea Duhului, avem nevoie să cunoaştem contextul istoric şi cultural al scrierii respective, acordând atenţie genului literar, simbolurilor şi modelelor de discurs folosite. Dar mai mult decât acestea, Scriptura trebuie interpretată esenţialmente cristocentric, înţelegând că “unitatea Scripturilor are ca suport hotărârea lui Dumnezeu de a-i mântui în Hristos pe păcătoşi”.[8]

Partea a treia a cărţii se concentrează pe Potopul lui Noe şi arca acestuia. Din nefericire, traducătorul foloseşte aici termenul de corabie cu referire la arca lui Noe, termen pe care îl găsim cu totul inadecvat, aşa cum am arătat şi în precedenta recenizie.[6] Se pare că această greşeală de traducere persistă în diferite lucrări. Aceasta nu este singura eroare de traducere, mai există supărătorul bilioane de ani, din englezescul billion, cu referire la vârstele propuse în cazul teoriei unui pământ vechi. Apoi din nou se vorbeşte despre acel înveliş de apă care ar fi protejat pământul de radiaţiile ionizante, ar fi creat o presiune atmosferica de două ori mai mare, ar fi asigurat o atmosferă cu 30% oxigen şi ar fi fost sursa apelor Potopului, însă nu se aduce nicio dovadă pentru acest lucru. Se cuvine să precizăm aici că ipoteza învelişului de ape este abandonată de majoritatea creaţioniştilor. Este analizată arca prin prisma dimensiunilor ei şi se arată cum ar fi încăput toate acele animale. Autorul mai spune că clima era temperată înaintea Potopului, însă aceasta pare a fi o greşeală având în vedere caracteristicile florei şi faunei antedeluviene, ce indică mai degrabă un climat cald, umed şi uniform, poate subtropical.

Capitoul patru, care încheie cartea este unul profund evanghelistic.

Note de subsol:
  1. De exemplu: Harry Poe şi Jimmy Davis, Ştiinţa şi Credinţa Creştină, Oradea: Cartea Creştină, 2007; Ian Barbour, Când ştiinţa întâlneşte religia, Bucureşti: Curtea Veche, 2006. []
  2. Preluat de pe coperta cărţii şi Dumnezeu a zis… []
  3. British Centre for Science Education – Farid Abou Rahme []
  4. Glen J. Kuban, An Overview of Dinosaur Tracking (C) 1994-2006 []
  5. Silvestru, Emil, Human and dinosaur fossil footprints in the Upper Cretaceous of North America? Journal of Creation 18(2):114–120, august 2004 []
  6. Recenzie carte: “Demisia lui Darwin” [] []
  7. Numită a prăpastiei în carte, din englezescul Gap theory. []
  8. Noll, Mark A., The scandal of the evangelical mind, Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1994, p. 142 []

One thought on “Recenzie carte: Şi Dumnezeu a zis…

  1. MARIN FLORENTINA

    Buna ziua,
    Doresc sa comand aceasta carte,dar nu gasesc unde as putea comanda.
    Va rog, ma puteti ajuta?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *