Un dialog Dawkins – McGrath

În cele ce urmează doresc să vă ofer un schimb de replici  la distanţă <de o carte> între Alister McGrath şi Richard Dawkins. Cartea lui McGrath Dawkins: O amăgire? (The Dawkins Delusion?) este un răspuns dat de către filosoful şi chimistul de la Oxford cărţii Himera credinţei în Dumnezeu (The God Delusion) scrisă de zoologul Dawkins de la Oxford. Modalitatea de expunere nu ar trebui înţeleasă ca o încercare de a prezenta poziţia creştină susţinută de Alister McGrath ca învingătoare iar cea ateistă reprezentată de Richard Dawkins ca fiind învinsă. Am dorit să prezentăm într-un mod original cât mai obiectiv cu putinţă modul în care McGrath răspunde opiniilor exprimate de Dawkins în “Himera credinţei în Dumnezeu”. Ideea acestui dialog a plecat de la dorinţa realizării unei recenzii la cartea lui McGrath, iar modalitatea de prezentare a fost aleasă datorită stilului cărţii lui McGrath care tatează pe rând diferite idei enunţate de Dawkins. Nu ar trebui înţeles de aici că cineva a câştigat în urma discuţiei imaginate mai jos. De fapt replicile de mai jos nu sunt imaginate. Ele sunt extrase din cele două volume şi aranjate într-un dialog coerent, în spiritul ideilor susţinute de cei doi, pe cât posibil cu păstrarea sensului din context. Pentru a uşura citirea am preferat să renunţăm la ghilimele iar atunci când am redat cuvintele autorilor am folosit italicele şi am menţionat în notele de subsol pagina fiecărei cărţi. De asemenea, nu vom insista asupra punctelor în care cei doi sunt de acord, destule de altfel şi vom încerca să lăsam pe dinafară afirmaţiile tendenţioase şi jignitoare ale lui Dawkins la adresa religiei/credinţei.

1. Amăgit în privinţa lui Dumnezeu?

Alister McGrath: Cartea dumneavoastră domnule Dawkins a fost tradusă în multe limbi şi a fost descrisă de unii ca best-sellerul surpriză al anului 2006, însă se pare că nu oferă o definiţie riguroasă termenului amăgire (delusion) pe care îl folosiţi cu privire la credinţa în Dumnezeu. Totuşi cred că este destul de clar că se referă la o credinţă care nu se bazează pe nicio dovadă, sau, şi mai rău, care ignoră orice dovadă.[1]

Richard Dawkins: Termenul din titlul cărţii i-a neliniştit pe unii psihiatri dar ceea ce spuneţi este corect: felul de amăgire la care mă refer este o falsă credinţă persistentă susţinută împotriva dovezilor contrare evidente. Scrie  asta în prefaţa cărţii.[2] Credinţa reprezintă un rău exact pentru că nu pretinde vreo justificare şi nici nu produce vreun argument.[3]

Alister McGrath: Dar acestea nu sunt definiţiile creştine ale credinţei ci unele inventate pentru a sluji propiriilor scopuri polemice.[4]

Richard Dawkins: Se spune adesea că în creier există un spaţiu intermediar în formă de Dumnezeu care trebuie umplut indiferent dacă Dumnezeu există cu adevărat sau nu.[5] Un fenomen specific copilăriei, cel al “prietenului imaginar” cred că are afinităţi cu credinţa de tip religios,[6] cu credinţa de tip teist al adulţilor[7]

Alister McGrath: Ceea ce spuneţi de fapt este că a crede în dumnezeu e totuna cu a crede în Zâna Măseluţă sau în Moş Crăciun. Oamenii abandonează aceste credinţe copilăreşti de îndată ce devin capabili de o gândire bazată pe dovezi. Analogia este în mod evident eronată şi nu caută decăt să ironizeze religia. Câţi oameni au început să creadă în Moş Crăciun la o vârstă adultă?[8]  De ce atât de mulţi oameni îl descoperă pe Dumnezeu în a doua parte a vieţii şi nicidecum nu văd în acest lucru o regresie? Nu cred că explicaţi acest lucru[9].

Richard Dawkins: Societatea noastră, incluzând zona nonreligioasă, a acceptat ideea absurdă că este nomal şi corect să îndoctrinezi copii mici în religia părinţilor lor şi să le aplici etichete religioase precum copil catolic, copil protestant.[10] Dacă v-aţi născut în Arkansas şi consideraţi creştinismul ca fiind adevărat şi Islamul fals, înţelegând bine că aţi fi gândit exact contrariul dacă v-aţi fi născut în Afganistan, atunci sunteţi o victimă a îndoctrinării din copilărie.[11]

Alister McGrath: Mă tem foarte tare că propovăduitorii secularismului nu vor face decât să le bage ei înşişi pe gât propriile dogme aceloraşi copii cărora le lipseşte discernământul necesar pentru a evalua ideile de acest fel.[12] Această abordare aduce tulburător de mult cu programele antireligioase sovietice din anii 50. Este necesară practicarea unei educaţii religioase de bună calitate în domeniul public care să contracareze stereotipurile dăunătoare şi reprezentările scandalos de greşite ale fundamentalismului ateu.[13]

Richard Dawkins: Trebuie să reiterez faptul că ostilitatea pe care eu şi alţi atei o manifestăm ocazional contra religiei se limitează la vorbe. Simt nevoia să elimin această acuzaţie de funadamentalism.[14] De asemenea, este uşor de confundat fundamentalismul cu pasiunea[15]

Alister McGrath: Dacă aţi fi consecvenţi ar trebui să reacţionaţi la fel de ultragiat de reprezentările greşite ale religiei.[16]  Abuzul constă numai în a le impune amăgiri şi dogme religioase nu şi anti-religioase?

Richard Dawkins: Fac tot ceea ce îmi stă în putere pentru a-i avertiza pe oameni împotriva credinţei înseşi, nu numai împotriva aşa numiţilor extremişti. Învăţăturile religiei “moderate” deşi nu sunt ele însele extremiste reprezintă o invitaţie liberă la extremism.[17] Dacă cineva spune că ceva face parte din credinţa lui acest lucru trebuie respectat până când într-o bună zi se manifestă printr-un masacru oribil precum distrugerea World Trade Center sau atentatele sinucigaşe de la Londra sau Madrid.

Alister McGrath: Polemica antireligioasă pe care dumneavoastră o susţineţi are ca trăsătură faptul că prezintă patologicul ca pe ceva normal, perifericul ca ţinând de centralitate, ciudăţeniile ca şi cum ele ar fi curentul predominant. Această tehnică nu este una ştiinţifică.[18]

Richard Dawkins: Cititorii credinciosi care vor citi cartea mea vor deveni atei atunci când o vor termina. Capetele pătrate dintre cei credincioşi sunt desigur imune la argumentaţie după atâţia ani de îndoctrinare în copilărie.[19] Creştinismul este o falsă credinţă persistentă întreţinută în ciuda unor puternice dovezi care o contrazic.[20]

Alister McGrath: Dar atunci problema este cum anume pot fi aceste capete pătrate obsedate de credinţă convinşi că ateul deţine dreptatea, că realitatea le confirmă presupunerile, când ele sunt în aşa măsură amăgite de religie încât au devenit imune în faţa oricărei argumentaţii raţionale.[21]

Richard Dawkins: Haideţi să luăm un exemplu. Martin Luther a fost foarte conştient de faptul că raţiunea reprezintă marele inamic al religiei şi a avertizat adesea împotriva pericolelor ei. Raţiunea este cel mai mare duşman pe care îl are credinţa, raţiunea ar trebui distrusă în toţi creştinii.[22]

Alister McGrath: Ceea ce sublinia Luther de fapt era că raţiunea omului n-ar putea niciodată să se pătrundă pe de-a întregul de niciuna dintre temele centrale ale credinţei creştine – fără ca Dumnezeu să ceară oamenilor să facă şi ei ceva în schimb pentru El.[23] Acestea nu sunt probe, nu sunt argumente, sunt anecdote. Distrugerea intelectuală şi culturală a religiei este primul aspect al fundamentalismului.

Richard Dawkins: Haideţi să ne uităm la argumentele privind existenţa lui Dumnezeu şi în speţă la “dovezile” lui Toma D’Aquino pretinse în seculul al XIII-lea, argumente care nu dovedesc nimic de fapt. Argumentele precum mişcătorul nemişcat (nimic nu se miscă fără a fi fost mişcat în prealabil de ceva sau cineva), cauza necauzată (orice efect are o cauză) şi argumentul cosmologic, se sprijină pe ideea regresiei şi pentru a o încheia au nevoie de Dumnezeu. Ele induc nejustificata presupunere că Dumnezeu este imun la regresie. Este mult mai economic să invocăm spre exemplu “o singularitate Big Bang” sau vreun alt concept fizic încă necunoscut.[24]

Alister McGrath: Deşi acestea sunt considerate în mod tradiţional argumente în favoarea existenţei lui Dumnezeu ele nu fac altceva decât să demonstreze coerenţa internă a credinţei în Dumnezeu.[25]

Richard Dawkins: Dar cine l-a proiectat pe proiectant? Cine l-a făcut pe Dumnezeu? Un Dumnezeu proiectant nu poate fi de folos pentru a explica organizarea complexităţii pentru că orice Dumnezeu în stare să proiectze ceva ar trebui să fie suficient de complex el însuşi pentru a pretinde, în ceea ce-l priveşte, acelaşi tip de explicaţie.[26] Dumnezeu este foarte improbabil.

Alister McGrath: Problema nu este dacă Dumnezeu nu este probabil ci dacă Dumnezeu este real.[27]

Richard Dawkins: În cazul în care există un gol în cunoaşterea actuală, dacă se găseşte un interval aparent se presupune că trebuie umplut automat cu Dumnezeu.[28] Ştiinţa avansează iar intervalul se micşorează până ce intervalul se închide şi Dumnezeu nu va mai avea loc.

Alister McGrath: Iată un bun exemplu pentru modul în care dialogul dintre ştiinţă şi teologie creştină poate conduce la unele rezultate bine venite [29].

2. A dovedit ştiinţa inexistenţa lui Dumnezeu?

Alister McGrath: Însă nu putem afirma că ştiinţa a dovedit inexistenţa lui Dumnezeu. Ştiinţele naturii, folosofia, religia şi literatura îşi au toate un loc legitim în căutarea adevărului şi a sensului, pe care o întreprinde omul.[30]

Richard Dawkins: În cartea Rocks of Ages, Stephen Jay Gould introduce conceptul de NOMA (non overlapping magisteria – magisterii nesuperpozabili) cu referire la domeniul ştiinţei şi domeniul teologiei, care sunt doi magisteri care nu se intersectează. Ştiinţa se ocupă cu studierea universului şi cu funcţionarea lui iar religia cu întrebările privind sensul ultim şi valorile morale. Acest lucru sună îngrozitor.[31] NOMA are popularitatea numai pentru că nu există dovezi care să susţină ipoteza Dumnezeu.[32]

Alister McGrath: Există opţiunea POMA (partialy overlapping magisteria – magisterii parţial superpozabili), care reflectă înţelegerea faptului că ştiinţa şi religia oferă posibilităţi de reciprocă punere în valoare, dată fiind interpretarea subiectelor şi a metodelor de lucru respective.[33] În anul 2006, acelaşi an în care a fost publicată Himera…., au fost publicate şi trei alte cărţi care par a urma această direcţie:

1. Owen Gingerich – astronom la Harvard – a publicat God’s Universe

2. Francis Collins – biolog aflat la conducerea Proiectului genomului Uman – a publicat God’s Language[34]

3. Paul Davies – cosmolog – a publicat The Goldilocks Enigma: Why is the Univers just Right for Life?

Richard Dawkins: Ştiinţa şi religia sunt prinse într-o luptă pe viaţă şi pe moarte. Ca om de ştiinţă mă opun religiei fundamentaliste pentru că ea corupe în mod activ iniţiativa ştiinţifică. Subminează ştiinţa şi secătuieşte intelectul.[35] Unii teişti arată că evoluţia prin selecţie naturală ar fi o cale foarte uşoară şi simplă de a obţine o lume plină de viaţă. Dumnezeu nu ar avea nevoie să facă absolut nimic![36] De-a lungul secolului al douazecilea a devenit dificil să găseşti oameni de ştiinţă practicanţi ai religiei deşi aceştia nu sunt neapărat rari. Printre oamenii de ştiinţă contemporani britanici pot fi alese trei nume: Peacocke, Stannard şi Polkinghorne dar continui să rămân perplex nu atât faţă de credinţa lor într-un leguitor cosmic cât de încredinţarea lor în amănuntele religiei creştine: învierea, iertarea păcatelor.[37] În Statele Unite un exemplu asemănător ar fi Francis Collins.

Alister McGrath: Prezumţia fundamentală aici este că adevăraţii oameni de ştiinţă trebuie să fie atei.[38] Natura se oferă ca o carte deschisă multor interpretări. Poate fi explicată ateist, deist, teist sau în multe alte feluri, dar nu se cere interpretată în niciunul dintre ele. O persoană poate intra în categoria “adevăraţilor” oameni de ştiinţă fără a fi de parte niciunei viziuni – religioasă, spirituală sau anti-religioasă – asupra lumii.[39] Aşa se face că lumea este împărţită în două tabere: pe de-o parte raţionalismul; pe de altă parte, superstiţia. Acest mod de a gândi în dihotomii absolute este unul fundamentalist. Aţi rămas blocat în tranşeea propriei versiuni de dualism fundamentalist, având o perspectivă puternic polarizată asupra lumii. Pare că soluţia oferită de a scăpa de fundamentalismul religios este ca viciile sale să fie reproduse de atei.[40] Arătaţi o insistenţă dogmatico-isterică asupra implicatilor ateiste ale darwinismului.[41]

Richard Dawkins:  Eu pur şi simplu aş prefera un fundamentalist sincer unui ipocrit.[42]

3. Care sunt originile religiei?

Alister McGrath: A-ţi dori ceva nu înseamnă că acel ceva nu există. Setea omului se referă la nevoia de apă. Astfel, concepţiile despre lume şi viaţă sunt rezultate ale năzuinţelor şi nevoilor omului; inclusiv viziunea ateistă asupra lumii poate fi înţeleasă ca o reacţie la dorinţa de autonomie morală a omului.[43]

Richard Dawkins: Fac parte dintr-un număr tot mai mare de biologi care consideră religia drept un produs secundar al altceva.[44] Comportamentul religios poate reprezenta un rateu, un nefericit produs secundaral unei înclinaţii psihologice fundamentale care este sau a fost folositoare.[45]

Alister McGrath: Cea mai mare problemă cu argumentaţia aceasta nu este aceea că se bazează mai mult pe jaloane verbale şi afirmaţii îndrăzneţe ci lipsa dovezilor clare oferite în sprijinul ei.[46] În ultimă instanţă această argumentaţie se învârte în cerc pentru că îşi presupune propriile concluzii. Pleacă de la premisa că nu există Dumnezeu, după care îşi propune să demonstreze că poate fi găsită o explicaţie a lui Dumnezeu care să fie în deplin acord cu premisa.

Richard Dawkins: Selecţia naturală construieşte creierul copilului cu tendinţa de a crede orice i se spune din partea părinţilor şi a bătrânilor tribului. Subprodusul inevitabil este vulnerabilitatea la infecţiile viruşilor mentali.

Alister McGrath: Activitatea cerebrală este în realitate cauza (în sensul de condiţie necesară) a tot ceea ce înseamnă experienţă şi comportament uman.[47] Păreţi că asociaţi aici experienţa religioasă una a patologiei cerebrale. Acest virus al minţii este un construct esenţialmente polemic.[48] menit să discrediteze idei care nu vă sunt pe plac. Cauza supremă a experienţei religioase este Dumnezeu.[49]

Richard Dawkins: Genele culturale sau memele sunt unităţi de moştenire culturală. Unele idei religioase supravieţuiesc prin meritul lor, în orice bagaj genetic. Cele mai mult religii evoluează.[50]

Alister McGrath: A văzut cineva vreodată aceste entităţi făcându-şi salturile de la un creier la altul sau pur şi simplu existând în mediul lor? Întrebarea nu are nimic de a face cu religia. Nu există o definiţie clară a memului, nu există un model verificabil după care memele influenţează cultura. Memul este izvorât din credinţa fermă în darwinismul universal.[51] Le lipseşte suportul ştiinţific.[52] De ce ar fi nevoie de biologie pentru a explica un fenomen cultural?

4. Este religia un rău?

Richard Dawkins: Dumnezeul Vechiului Testament este gelos şi mândru, meschin, nedrept, obsedat de a ţine controlul, răzbunător etc. [53]

Alister McGrath: Într-un asemenea Dumnezeu n-aş crede nici eu.[54] O asemenea abordare ridiculizează, distorsionează, minimalizează şi demonizează.[55] De ce sunt ignorate însă pasajele care vorbesc despre iertare şi compasiune? Scripturile ebraice sunt citite şi interpretate printr-un filtru sau o prismă cristologică. Iisus nu a creat vinul evangheliilor de novo ci a luat apa legii evreilor şi a transformat-o în ceva mai bun.[56]

Himera credinţei în Dumnezeu pare să-şi propună mai degrabă să-i liniştească pe ateii a căror credinţă a început să se clatine: confruntarea obiectivă cu faptele este înlocuită cu profesiuni de credinţă strict personale. Profunda şi tulburătoarea anxietate cu privire la viitorul ateismului explică înaltul grad de dogmatism şi stilul retoric agresiv al noului fundamentalism secular. Fundamentalismul ia naştere atunci când o viziune asupra lumii se simte în primejdie. Himera credinţei în Dumnezeu este o scriere teatrală mai degrabă decât savantă – un atac de retorism feroce împotriva religiei şi o pledoarie pătimaşă pentru alungarea ei la periferia amorfă a societăţii acolo unde nu mai poate face rău nimănui. Dar dacă ateismul este o amăgire legată de Dumnezeu?[57]

Note de subsol:
  1. Alister McGrath – Dawkins: o amăgire?, p. 21 []
  2. Richard Dawkins – Himera credinţei în Dumnezeu, p. 12 []
  3. Richard Dawkins – Himera credinţei în Dumnezeu, p. 312 []
  4. Alister McGrath – O amăgire?, p. 22 []
  5. Richard Dawkins – Himera …, p. 349 []
  6. Richard Dawkins – Himera …, p. 350 []
  7. Richard Dawkins – Himera …, p. 351 []
  8. Alister McGrath – O amăgire?, p. 25 []
  9. Alister McGrath – O amăgire?, p. 26 []
  10. Richard Dawkins – Himera …, p. 344 []
  11. Richard Dawkins – Himera …, p. 9 []
  12. Alister McGrath – O amăgire?, p. 27 []
  13. Alister McGrath – O amăgire?, p. 28 []
  14. Richard Dawkins – Himera …, p. 285 []
  15. Richard Dawkins – Himera …, p. 286 []
  16. Alister McGrath – O amăgire?, p. 29 []
  17. Richard Dawkins – Himera …, p. 311 []
  18. Alister McGrath – O amăgire?, p. 30 []
  19. Richard Dawkins – Himera …, p. 12 []
  20. Richard Dawkins – Himera …, p. 5 []
  21. Alister McGrath – O amăgire?, p. 31 []
  22. Richard Dawkins – Himera …, p. 198 []
  23. Alister McGrath – O amăgire?, p. 33 []
  24. Richard Dawkins – Himera …, p. 88 []
  25. Alister McGrath – O amăgire?, p. 36 []
  26. Richard Dawkins – Himera …, p. 119 []
  27. Alister McGrath – O amăgire?, p. 42 []
  28. Richard Dawkins – Himera …, p. 133 []
  29. Alister McGrath – O amăgire?, p. 44 []
  30. Alister McGrath – O amăgire?, p. 60 []
  31. Richard Dawkins – Himera …, p. 68 []
  32. Richard Dawkins – Himera …, p. 72 []
  33. Alister McGrath – O amăgire?, p. 62 []
  34. apărută la Curtea Veche – Limbajul Lui Dumnezeu []
  35. Richard Dawkins – Himera …, p. 287 []
  36. Richard Dawkins – Himera …, p. 126 []
  37. Richard Dawkins – Himera …, p. 109 []
  38. Alister McGrath – O amăgire?, p. 70 []
  39. Alister McGrath – O amăgire?, p. 71 []
  40. Alister McGrath – O amăgire?, p. 75 []
  41. Alister McGrath – O amăgire?, p. 76 []
  42. Richard Dawkins – Himera …, p. 80, citat de Michael Ruse []
  43. Alister McGrath – O amăgire?, p. 85 []
  44. Richard Dawkins – Himera …, p. 179 []
  45. Richard Dawkins – Himera …, p. 180 []
  46. Alister McGrath – O amăgire?, p. 88 []
  47. Alister McGrath – O amăgire?, p. 107 []
  48. Alister McGrath – O amăgire?, p. 113 []
  49. Alister McGrath – O amăgire?, p. 109 []
  50. Richard Dawkins – Himera …, Cap 5 Rădăcinile religiei, subcapitolul Păşeşte cu grijă, deoarece calci pe genele mele culturale, p 199-209 []
  51. Alister McGrath – O amăgire?, p. 117-118 []
  52. Alister McGrath – O amăgire?, p. 120 []
  53. Vezi Cap 2 Ipoteza Dumnezeu []
  54. Alister McGrath – O amăgire?, p. 123 []
  55. Alister McGrath – O amăgire?, p. 141 []
  56. Alister McGrath – O amăgire?, p. 152 []
  57. Alister McGrath – O amăgire?, p. 162,163,165 []

6 thoughts on “Un dialog Dawkins – McGrath

  1. Pingback: Tweets that mention Un dialog Dawkins – McGrathSocietatea Clujeană de Apologetică | Societatea Clujeană de Apologetică -- Topsy.com

  2. Cristian Pascu

    Foarte de apreciat efortul depus in crearea acestui dialog.

    Ma intristez de oricate ori il aud pe Dawkins vorbind. E un om inteligent, sincer uneori. Dar foloseste exact tehnicile pe care, acuza ateisti, le-ar folosii religiile pentru a manipula masele. Ignoranta (ignora milenii de teologie si scrieri patristice, de hermeneutica biblica), si rea-credinta de multe ori.

    Multumesc inca odata pentru articol, o sa imi fac timp sa il citesc!

    Reply
  3. Dorin

    Dawkins se opune unei abandonari irationale si rusinoase a spiritului uman in fata unei entitati atat de improbabile cum e “tatucul nostru” dumnezeu. La ce poate fi bun dumnezeu pentru evolutia noastra ca oameni si ca specie? Probabil la fel de bun cum a fost comunismul: o ideologie veroasa imbracata in vorbe si promisiuni frumoase. Si religia si comunismul ne promiteau o viata minunata, dar dupa moartea noastra. Omul este ceva prea complicat pentru ca o entitate sa-l poata `face`, iar cine crede asta n-are decat sa-si contemple nimicnicia. Si sa moara pierzand tot ce au descoperit predecesorii lui umani prin stiinta. Asta chiar e ceva intristator.

    Reply
  4. Milu

    Dar la ce putem fi noi oamenii buni daca Dumnezeu nu exista? Dar daca El exista? Crestinismul promite o viata plina de belsug nu doar dupa moarte ci aici si acum. Credinta crestina nu se opune stiintei, din contra: a fost o conditie pentru aparitia stiintei moderne.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *