Interviu cu Dr. Jonathan Wells

Interview for Societatea Clujeană de Apologetică, Romania

with

Jonathan Wells
Senior Fellow, Discovery Institute, Seattle, USA

Milu Toduţ: Domnule Wells, deţineţi două doctorate, unul în Biologie Celulară şi Moleculară şi celălalt în Studii Religioase. Cum se potrivesc acestea două?

Dr. Jonathan Wells: Am primit titlul de Doctor în Studii Religioase la Yale în 1985 după ce am scris o dizertaţie asupra controversei din secolul XIX asupra Darwinismului. În timpul cercetărilor mele am descoperit că majoritatea opoziţiei cu privire la Darwinism venea de la oameni de ştiinţă şi nu de la teologi, între aceştia din urmă vârsta pământului nefiind o preocupare majoră. Problema teologică centrală era însă excluderea designului (a proiectării) din teoria lui Darwin: potrivit tradiţiei creştine oamenii erau creaţi după chipul lui Dumnezeu – Cel care i-a planificat de la bun început. Potrivit darwinismului oamenii erau numai produse colaterale accidentale ale unui process natural nedirecţionat care nu îi lua în calcul pe oameni. Avem aici o contradicţie semnificativă între cele două perspective.

Studiind darwinismul şi controversa asociată acestui curent dintr-o perspectivă teologică am decis apoi să îl studiez din perspectivă ştiinţifică. În 1994 am terminat un doctorat în Biologie celulară şi moleculară la Universitatea din California unde am făcut cercetări în domeniul biologiei celulare, embriologiei şi biologia dezvolării[1]. În acest proces am aflat foarte multe despre dovezile pentru şi împotriva darwinismului. Aşadar cele două doctorate ale mele au avut de-a face cu aceaşi controversă dar din două perspective diferite.

Milu Toduţ: În acest context, ştiinţa pe care o practicaţi vă influenţează vederile religioase şi viceversa? Cum vedeţi relaţia dintre ştiinţă şi religie?

Dr. Jonathan Wells:  Cred că opţiunile religioase ale unei persoane inevitabil influenţează opiniile ştiinţifice şi invers. Eu văd atât religia cât şi ştiinţa parte a căutării nostre de adevăr. Din moment ce adevărul nu se poate contrazice pe sine, ştiinţa şi religia – chiar dacă se ocupă de studiul unor subiecte diferite – nu se pot afla în conflict dacă sunt urmate cum trebuie. Dar de asemenea adevărul nu poate contrazice dovezile solide aşadar ştiinţa şi religia – chiar dacă folosesc metode diferite – trebuie să fie consistente cu dovezile.

Contradicţia între darwinism şi creştinism este deseori portretizat ca un conflict între ştiinţă şi religie. Dar ştiinţa este mult mai mult decât darwinismul care este o simplă teorie. De fapt, darwinismul nu este consecvent cu dovezile.

Milu Toduţ: Cum aţi ajuns la concluzia că darwinismul nu poate să explica complexitatea biologică pe care o găsim în natură şi de ce evoluţia prin selecţie naturală nu funcţionează? Oamenii de ştiinţă care sprijină darwinismul sunt gata să meargă acolo unde dovezile îi duc sau au un angajament faţă de o anumită ideologie?

Dr. Jonathan Wells:  Darwinismul este teoria că toate fiinţele vii sunt descendenţi ale unui sau câtorva strămoşi comuni, modificaţi de procese naturale nedirecţionate precum mutaţiile accidentale şi selecţia naturală (sau supravieţuirea celui mai apt). Ca şi orice altă teorie în ştiinţă, trebuie testată prin compararea cu dovezile.

Când am studiat dovezile pentru mutaţii şi selecţie am descoperit că aceste procese pot produce modificări în interiorul speciilor existente dar darwinismul presupune mult mai mult şi anume că acestea dau naştere la noi specii, organe şi planuri de organizare a corpului. Dovezile însă pur şi simplu nu sprijină marea afirmaţie a darwinismului.

Să luăm de exemplu mutaţiile. Putem să provocăm mutaţia unui embrion de drosofila (musculiţa de oţet) atât cât dorim şi vom avea numai trei  rezultate posibile: o drosofilă normală, o drosofilă defectă sau o drosofilă moartă. Acest lucru este valabil pentru orice alt animal studiat.

Selecţia – atât cea naturală cât şi cea artificială – au fost observate de secole dar nimeni nu a arătat niciodată că poate produce noi specii, cu atât mai puţin un nou organ sau un plan de organizare. La plante o specie nouă poate apărea uneori prin dedublare cromozomială dar aceast lucru nu se întâmplă datorită selecţiei şi nu conduce la diversificarea solicitată de teoria darwinistă). Aşadar procesele naturale nedirecţionate nu au fost arătate ca fiind capabile de producerea evoluţiei darwiniene.

Cât despre teoria că toate organismele vii sunt descendente ale unei sau câtorva ancestori comuni… toate dovezile citate depind de similitudini – atât pentru fosile sau embrioni sau structri adulte sau molecule. Dar asemănarea ar putea fi datorită unei proiectări comune şi nu unor strămoşi comuni. Singurul mod de a demonstra descendenţa din strămoşi comuni ar fi să se arate că asemănările pot fi numai datorită proceselor naturale nedirecţionate şi aşa cum am văzut anterior darwinismul a dat greş în a dovedi asta. Având în vedere lipsa dovezilor suficiente pentru proces, darwiniştii pur şi simplu presupun că decendenţa comună este adevărată şi apoi încercă să potrivească asemănările într-un ipotetic arbore evolutiv. Dar dovezile fosile, embrionare şi adulte, sau moleculare au multe inconsistenţe. Ca rezultat darwiniştii îşi reduc argumentarea la faptul că asemănările dovedesc descendenţa comună în acele cazuri în care nu o contrazic.

Aşadar darwiniştii nu urmează dovezile unde acestea îi conduc. Dimpotrivă, ei presupun că procesele naturale nedirecţionate (precum descendenţa biologică, mutaţia şi supravieţuirea celui mai apt) sunt suficiente pentru a explica tot ceea ce vedem şi ei presupun asta deoarece sunt angajaţi în faţa unei ideologii şi anume materialismul filosofic – ideea că numai natura este obiectiv adevărată şi că mintea şi spiritul sunt iluzii subiective.

Milu Toduţ: Ce puteţi să ne spuneţi despre aşa numitul ADN rezidual sau necodificator?

Dr. Jonathan Wells:  Când Darwin a publicat Originea speciilor în 1859 el nu cunoştea mecanismul eredităţii. La scurt timp după aceea călugărul austriac Gregor Mendel a formulat teoria eredităţii care a pus bazele geneticii dar nu a fost decât în anii ’30 momentul în care teoria lui Darwin despre evoluţie a fost combinată cu genetica mendeliană pentru a constitui ceea ce se numeşte neo-darwinismul.

Când Watson şi Crick au descoperit structura Adn-ului în 1953, neodarwiniştii au egalizat genele lui Mendel cu secvenţele ADN şi au presupus că semnificaţia lor biologică stă în proteinele pe care le codifică. Dar când biologii au descoperit în anii ’70 că cea mai mare parte a ADN-ului nostru nu codifică proteine, mulţi neodarwinişti au denumit acest ADN necodificator drept un rest (rebut) şi l-au atribuit accidentelor moleculare care s-au acumulat de-a lungul procesului evolutiv.

Îm anii ’80 şi ’90 unii oameni de ştiinţă au început să argumenteze că putem deduce din dovezile din natură că unele caracteristici ale lumii noastre – inclusiv unele caracteristici ale fiinţelor vii – pot fi mai bine explicate de o cauză inteligentă decât de procesele naturale nedirecţionate. Aceasta a devenit cunoscut drept „intelligent design” (ID). Unii darwinişti au început apoi să argumenteze că ADN-ul necodificator nu este doar o dovadă pentru evoluţia darwiniană dar şi împotriva ID din moment ce un proiectant inteligent nu ar fi pus atât de mult reziduu în genomul nostru.

În anii 2000 însă oamenii de ştiinţă au găsit dovezi abundente că mare parte a ADN-ului nostru este transcris în ARN. Chiar dacă cea mai mare parte a acestui ARN nu este transcris în proteine, el are multe alte funcţii – inclusiv reglarea producerii proteinelor prin ADN-ul codificator. Descoperirea noilor funcţii în ADN-ul necodificator şi ARN sunt acum raportate aproape lunar.

Milu Toduţ: Ce părere aveţi despre BioLogos?

Dr. Jonathan Wells:  În cartea sa din 2006 Limbajul lui Dumnezeu[2], Francis Collins a folosit termenul de biologos pentru a se referi la evoluţia teistă care presupune că evoluţa darwiniană este adevărată dar că Dumnezeu s-a folosit cumva de ea pentru a ne crea. Collins s-a folosit puternic de ADN-ul rezidual pentru a apăra darwinismul şi a respins designul inteligent ca fiind un argument al dumnezeului golurilor bazat pe ignoranţa care se retrage constant în faţa noilor descoperiri ştiinţifice.

Collins a pus bazele unei organizaţii numite Fundaţia BioLogos (cu un website numit The BioLogos Forum) pentru a-şi promova părerile. Ulterior şi-a dat demisia pentru a deveni director al Institutului Naţional de Sănătate al Statelor Unite ale Americii (U.S. National Institutes of Health) dar fundaţia continuă să promoveze evoluţia teistă.

În 2007 Collins a repudiat noţiunea de junk DNA prin prisma dovezilor acumulate că ADN-ul necodificator are anumite funcţii biologice. Cu toate acestea Fundaţia BioLogos şi forumul BioLogos continuă să se bazeze pe ADN-ul necodificator pentru apărarea darwinismului şi a evoluţiei teiste. De fapt, BioLogos foloseşte un argument de tipul darwin-al-golurilor bazat pe ignoranţa care se retrage constant în faţa noilor descoperiri ştiinţifice.

Milu Toduţ: Vă mulţumim pentru timpul acordat.

Mai multe despre Jonathan Wells cât şi o serie de articole publicate vizitaţi pagina http://www.discovery.org/p/41.

English version of the interview cand be seen here.

Please do not use the photograph of Dr. Wells without the permission of himself.

Note de subsol:
  1. evo-devo sau biologie developmentală evolutivă – nota traducătorului []
  2.  Limbajul lui Dumnezeu – Un om de ştiinţă aduce dovezi în sprijinul credinţei, Editura Curtea Veche, 2009 []

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *