În noiembrie 1959 Universitatea din Chicago a fost gazda aniversării centenarului Darwin marcând 100 de ani de la publicarea cărții Originiea Speciilor de către naturalistul englez Charles Darwin. Printre oamenii de știință învitați să vorbească s-a numărat și biologul evoluționist Sir Julian Huxley despre care se spune că a constatat satisfăcut cu acea ocazie moartea creaționismului.
După doar doi ani teologul John C. Whitcomb (n. 1924) și inginerul hidraulic Henry M. Morris (1918 – 2006) publicau cartea Potopul din Genesa (The Genesis Flood), o carte deschizătoare de drumuri în care autorii și-au propus să creeze o nouă paradigmă geologică bazată pe o interpretare literar-istorică a narațiunii potopului biblic.
În 1953 American Scientific Affliliation l-a invitat pe Henry Morris să țină o prelegere despre hidrodinamica potopului, ocazie cu care l-a întâlnit pe John Whitcomb. Cei doi au început astfel colaborarea care urma să ducă peste 8 ani la publicarea cărții ce a reînviat înteresul pentru geologia potopului și a marcat nașterea mișcării creaționiste contemporane.
În esență cartea pune la îndoială validitatea modelului uniformitarian al geologiei moderne și propune în schimb catastrofismul, un model științific care afirmă că straturile geologice pot fi înțeles prin referire la potopul global responsabil printre altele de formarea majorității fosilelor. Axioma cu care lucrează autorii este că Biblia este revelație autoritativă și în privința informațiilor istorice pe care le conține, nu doar în materie de religie.
Genesis Flood a propus un nou model științific geologic și ca orice model conține interpretări și argumente tentative, incomplete sau chiar eronate. Genesis Flood este, ca și Originea Speciilor a lui Charles Darwin, nu un model perfect și complet, ci este doar un seminal deschizător de drumuri. La fel cum oamenii de știință evoluționiști au clădit pe Originea Speciilor o teorie științifică, și cercetătorii creaționiștii, mult mai puțini ca număr și resurse, clădesc pe axiomele și ideile îndrăznețe ale celor doi autori, Morris și Whitcomb. De altfel, modelul geologic al lui Morris a fost dus mai departe de către Andrew A. Snelling (PhD), om de știință din Australia în cartea Trecutul Catastrofic al Pământului (Earth’s Catrastophic Past, 2009).
Dintre cărțile scris de Henry M. Morris au fost traduse în românește Creaționismul Științific și Bazele Biblice ale Stiintei Moderne (Societatea Misionară Română, Wheaton, Illinois, 1993).


Ce mă nedumirește pe mine e că credem că putem explica totul rațional, științific. Mă întreb până unde ne putem întinde? Explicăm potopul din Geneza ștințiific, poate oamenii ăștia de știință poate să ne dovedească „științific” persoana, existența lui Dumnezeu, Cerul ,etc.
Eu cred că explicând și „dovedind” supranaturalul prin natural distrugem taina, sau tărâmul credinței. Și cred că bine gândea Lucian Blaga spunând:
”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.”