Speranta la CS Lewis

În Creștinismul redus la esențe[1] speranța la care se referă CS Lewis este aceea legată de cer. El o definește ca o continuă așteptare a lumii viitoare, fiind normativă pentru creștini. Acestă atitudine nu este o scuză pentru pasivitate sau izolare în prezent ci implică o anume focalizare a creștinului în lumea în care trăiește, “Creștinii care au făcut cel mai mult pentru lumea actuală sunt tocmai aceia care s-au gândit cel mai mult la lumea viitoare”.

Cu toate acestea CS Lewis ne atrage atenția asupra faptului că s-ar putea să ne fie greu unora dintre noi să idenificăm această tânjire după cer și propune două posibile motive: lipsa educației în acest sens și/sau lipsa conștientizării acestei speranțe pe care o nutrim de fapt. Nădejdea această implică o dorință care sălășluiește în inimile oamenilor dar care este ceva ce nu poate fi posedat în lumea aceasta. Este remarcabil cât de <laic> pare a fi aici Lewis. Ar putea exista mai multe căi de a rezolva această chestiune: una consumeristă în care crezi că împlinirea vine alergând după noi lucruri sau mărindu-le intensitatea dar rămânând totdeauna dezamăgit și alta a capitulării și înăbușirii adevăratei fericiri. Acestor două căi greșite autorul le propune o cale nespus mai bună[2] și anume calea creștinului. “Dacă descopăr în mine o dorință pe care nu o poate satisface nicio experiență din lumea aceasta, cea mai probabilă explicație este că eu am fost creat pentru o altă lume”. CS Lewis nu susține ca universul este o fraudă în acest caz ci doar o modalitate prin care plăcerile de aici sugerează realitatea de dincolo. Aceasta pare a fi în acord cu vorbele Mântuitorului, “Nu te rog să îi iei din lume ci să îi ferești de cel rău. Ei nu sunt din lume, dupa cum nici Eu nu sunt din lume[3] “.

Poate unii necreștini sunt tentați să ironizeze această tânjire după cer a creștinilor. CS Lewis le spune să se gândească la muzică, care este singurul lucru cunoscut în viața prezentă care sugerează cu cea mai mare vigoare extazul și infinitul. Interesant este că și Cioran spunea: “La ce bun să-l frecventăm pe Platon când un saxofon ne poate face la fel de bine să întrezărim o altă lume?”[4]

 

Note de subsol:
  1. Editura SMR, 1987 []
  2. 1 Corinteni 12:31 []
  3. Ioan 17:15-16 []
  4. în Silogismele amărăciunii, Editura Humanitas, 2008 []

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *