Author Archives: Societatea Clujeană de Apologetică

Despre Inima

Despre inimă și alte eseuri este cea mai recentă carte publicată de Andrei Pleșu la Humanitas. Este o colecție de patru prelegeri susține cu diferite ocazii. Acestea sunt ușor de citit și urmărit păstrându- și oarecum oralitatea, spre deosebire de Parabole care constituie un studiu erudit, mi-a dificil de asimilat cititorului. Despre inimă, despre bătrânețe, despre prostie și despre problema răului.

1. Despre inimă de poate vorbi in mai multe sensuri, fiecare cu un nivel mai profund de semnificație decât precedentul. Inima la nivel clinic: este vorba de organul care pompează viața în întreg organismul. Apoi, la un nivel superior este inima romantică, sediul emoțiilor noastre, dureri și bucurii. Aceste prime două perspective sunt ușor de intuit însă lucrurile interesante sunt cele care urmează. Un rol neglijat al inimii în modernitate este acel epistemologic. Cunoașterea prin intermediul inimii. Acest tip de cunoaștere este complementar (dacă uneori nu chiar opus) celui rațional, definit prin acumulare succesivă de informații. Cunoașterea cu ajutorul inimii este una solară, opusă celei lunare (luciferice cum ar zice Blaga). Nu este una tip de silogistic, care avansează în trepte ci este mult mai “pneumatică”, mai intuitivă, lapidară. Este că și atunci când îți place cineva sau ceva dar nu stai sa analizezi care sunt motivele. Cunoașterea cu ajutorul inimii se poate face brusc, este ca o revelație. În fine, ultima treapta despre care Pleșu vorbește este inima omului ca sediului Principiului. În centrul ființei umane este inima lui, esența personalității sale. Dar odată ce omul parcurge această cădere în sine, această călătorie “in jos” rezultatul este total invers, este acea revelație a libertății, a descoperirii lui Dumnezeu. (Vezi mai departe Confesiunile sfântului Augustin.)

 

 

Razvan Anton, UAD Cluj, via Fabrica de pensule

2. Problema răului se pune strict in context strict religios. Dacă ieșim din acest context Răul devine un accident care nu are nevoie de explicații. Dar din perspectivă creștină se pune problema sensului răului nu a cauzei acestuia. Care este rostul acestuia? Cum poate un Dumnezeu bun și atotputernic sa permită existența răului în lume? Termenul tehnic pentru rezolvarea acestei dileme este teodiceea. Andrei Pleșu trece în revistă câteva posibile soluții, arătând in același timp ce argumente s- ar putea ridica împotriva.

a. Soluția estetica: Raul e fragmentar, binele e in ansamblu. Faptul că raul acționează nu înseamnă că acesta nu are un rost mai înalt și că imaginea de ansamblu nu este bună. Atata doar că noi nu vedem aceasta imagine de ansamblu. Dar dacă totuși nu vom putea noi pricepe imaginea de ansamblu, atunci ce rost are?

b. Soluția didactică: te educa, te modelează. Raul are un scop mai înalt decât putem noi pricepe, produce ceva bun in noi. Cu alte cuvinte, Raul lucrează în noi virtutea răbdării. Dar totuși, nu ar putea fi raul acest mai mic, suferința mai puțin chinuitoare?

c. Soluția liberului arbitru: plătim libertatea pe care o avem în dar prin posibilitatea de a o folosi greșit. Dumnezeu ne-a creat ființe libere din punct de vedere moral astfel încât nu suntem roboti care sa nu poată alege o alta cale decât ce a binelui.

d. Soluția răului iluzoriu. Raul nu este decât o parere de moment, este de fapt calea unui bine mai mare.

e. Soluția Leibniz: lumea noastră cu răul în ea nu este decât una dintre toate lumile posibile.

f. Soluția personala, diavolul: Raul are o singură sursă, și anume diavolul care la orice bine face un rău.

g. Soluția tainei: nu știm ce rost are răul, este o taina pe care nu o pricepem. Este o solutie care convine mult teologilor.

Andrei Pleșu propune acestei probleme a răului Parabola neghinei și a grâului. Pe scurt Dumnezeu nu smulge neghina pentru că nu cumva odată cu ea să smulgă și grâul. Răul aduce ceva vieții pe această carare pe care ne-a fost dat să mergem. Parabola neghinei temperează câteva excese ale creștinismului: excesul exigenței, zelului, activismului. Cum anume, va invit sa descoperiți în carte, alaturi de celelalte două eseuri.

“Ateul mizează pe convingerea că reperul menit să îi organizeze viața nu exista sau e un fals.” – A. Pleșu

Despre avort

Așa arată un copil la 14 săptămâni, vârstă până la care civilizația noastră evoluată a decis că poate fi hăcuit și aruncat la gunoi.

Să te întrebi dacă e om sau nu, îl doare sau nu, e viu sau nu, e un semn de prostie: aici nu e vorba de credință sau necredință, ci de știință sau ignoranță. Nu există dubii: e deja om, are inimă și creier, îl doare. Iar dacă nu-l ucizi, se naște sub forma incontestabilă de copil. Simplul fapt că n-are încă CNP nu-l face mai puțin om decât peste încă 5-6 luni.

Să spui “mai bine hăcuit decât nedorit, neiubit sau abandonat” e probă de ticăloșie. Pe el cine-l întreabă dacă preferă să fie chiuretat sau să trăiască așa, neiubit? De unde știm că, odată născut, nu se găsește cineva să-l iubească și pe el? De unde putem ști câtă dragoste va dărui altora?

E normal să decizi pentru trupul tău. Dar ce faci când în el se află trupul altuia? Care, dacă ai răbdare, peste vreo 18 luni îți spune “mama”.

Nimeni nu vrea să interzică nimic. Dar e bine să știm despre ce vorbim. Măcar să debanalizăm grozăvia, ca să evităm să se ajungă vreodată la ea.

Indiferent de poziția fiecăruia, un lucru este clar: ideal ar fi ca nicio femeie, niciun cuplu tânăr să nu ia decizia tragică a avortului. Aceasta implică și educația sexuală a fetelor și a băieților, dar și educație în general, inclusiv cea pe care o oferă creștinismul prin predicarea înfrânării, respectului și responsabilității.

În loc să ne dăm în cap unii altora, mai bine am face tot ce este omenește posibil ca avortul să nu mai pară o banalitate ci o grozăvie, ca băieții să respecte fetele, ca tinerii să știe ce efecte poate avea un act sexual, ca familiile să sprijine tinerele gravide în loc să le împingă spre decizii tragice, ca educația să cultive respectul și responsabilitatea, și mai ales ca nicio femeie să nu fie obligată de viol, violență, sărăcie sau de presiunea anturajului să recurgă la avort.

Avortul e un act care ne privește ca societate, dar privește în primul rând femeile, și în special pe cele care cad victimă unor bărbați lași sau violenți, unor familii obtuze, sărăciei sau pur și simplu modei și spiritului veacului. Pe ele trebuie să le protejăm, să le înconjurăm cu delicatețe, înțelegere și respect, să le oferim toată iubirea și sprijinul ca să poată fi ferite de sarcini nedorite, sau să poată înflori ca mame, nu să fie forțate să recurgă la avort (fiindcă nicio femeie nu avortează de plăcere, iar efectul fizic și psihic este îngrozitor).

Cei care susțin avortul sunt datori să lupte cot la cot cu cei care îl condamnă pentru ca nicio femeie să nu fie obligată să recurgă la acest gest tragic.

Guest post by Adrian Papahagi, 24 martie 2017, used by permission. 

 

Dialogurile aercurat

Vrem să avem o prezență în viața publică a orașului în care trăim, cel puțin pentru o vreme – în cazul nostru: Cluj-Napoca. Ne dorim să producem o schimbare în viața acestuia sau cel puțin să-i dăm de gândit. În spiritul acestei idei, inaugurăm un ciclu de întâlniri numite “Dialogurile Aercurat”, organizate de Biserica Baptistă Mănăștur și RZIM România. Nu ne propunem altceva decât să aducem o altă perspectivă asupra unor subiecte de interes, cu ajutorul unor invitați de seamă.

Așadar, sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 18:00, Dr. Emil Bartoș împreună cu Vlad Crîznic vă invită la un dialog despre identitate și credință, la Turnul Croitorilor (str. Baba Novac nr. 35).

via RZIM Romania