Category Archives: ştiinţă

Giulgiul din Torino si creatinina

Şi Iosif a cumpărat o pânză subţire de in, a dat jos pe Isus de pe cruce, L-a înfăşurat în pânza de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă [Marcu15:46].

Despre Giulgiul din Torino s-au scris multe iar părerile sunt împărțite. Unii susțin că este pânza în care a fost înfășurat Iisus Hristos după răstignire, alții cred că este vorba despre un artefact medieval. Un documentar prezentat pe National Geoghraphic mergea chiar până la ideea că giulgiul este de fapt prima fotografie din istorie, un autoportret al lui Leonardo DaVinci (un selfie, cum am spune acum).

Carlino E., De Caro L., Giannini C. și Fanti G. au publicat recent în revista PLoSOne un studiu științific care aduce noi dovezi cu privire la particularitățile biologice ale giulgiului. Ei au investigat o bucată din acesta cu ajutorul microscopiei electronice de transmisie (TEM) – fascicule de electroni sunt transmise printr-un obiect pentru a crea o imagine. Rezolutia este extrem de ridicată astfel încât s-au putut surprinde detalii foarte fine, de câteva mii de ori față de microscopia optică.

Ceea ce au observat cercetătorii a fost că giulgiul conține urme de sânge uman care nu indică un organism sănătos din punct de vedere biologic. Există un conținut ridicat de creatinină (în serul sanguin) care este observat de obicei în cazul traumelor. Valorile crescute ale creatininei sunt prezente în ser în cazuri de insuficineță renală cronică și distrofie musculară progresivă. Autorii citează o serie de studii medicale recente în care nivelurile mari de creatinină din ser survin ca urmare a unor traumatisme severe ale rinichilor, în special în urma unor accidente grave de circulație sau asociate unor traume musculare scheletice puternice.

Cercetătorii concluzionează că în giulgiul din Torino a fost împachetat un om care a suferit politraumatisme severe de tipul torturii. Giulgiul conține într-adevăr urme de ser sanguin, o distribuție uniformă de nanoparticule de creatină de dimensiunea de 30-100nm legate de structuri ferice,  în fibrele de in care nu puteau fi obținute cu ajutorul pigmenților de culoare.

Săgeţile Lui mă înconjoară din toate părţile. El Îmi străpunge rărunchii fără milă, îmi varsă fierea pe pământ [Iov16:13].

Fotografie: replica a Giulgiului în Basilica din Cracovia – photo  by Milu Todut, mai 2014

Carlino E, De Caro L, Giannini C, Fanti G (2017) Atomic resolution studies detect new biologic evidences on the Turin Shroud. PLoS ONE 12(6): e0180487. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0180487

 

Conferinta Horia Roman Patapievici

Horia Roman Patapievici, invitatul EDICTUM DEI, a susţinut ieri la FSEGA o conferinţă cu titlul Despre Dovezile Existenţei lui Dumnezeu şi Rugăciune – Cazul Fraţilor Pascal.

HR Patapievici a început prelegerea cu o scurtă biografie a lui Blaise Pascal despre „cugetările” căruia a spus că nu sunt maxime sau vorbe de duh ci o apologie a adevărului religiei creştine. A prezentat apoi modul cum sunt organizate Les Pensées,  a vorbit despre prima ediţie a cărţii din 1670 dar şi despre contextul istoric şi politic al vremii, amintind de Port Royal sau de mişcarea jansenistă.

Aşa-numitele „dovezi” despre existenţa lui Dumnezeu au fost introduse printr-un scurt studiu plecând de la călugărul Anselm (1070) care a elaborat o primă versiune a argumentului ontologic al existenţei lui Dumnezeu şi ajungând la Kurt Gödel şi la al său principiu de incompletitudine. A fost Gödel cel care a dovedit că mintea nu e reductibilă la un sistem de calcul. Argumentul cosmologic a fost susţinut prin apelul la armonia generală a universului şi la principiul antropic. Impresia a fost că dl. Patapievici a pledat pentru varianta principiului antropic tare, care susţine că în universul nostru, constantele fundamentale ale universului au exact acea valoare care trebuie pentru a permite existenţa vieţii pe Terra. Orice variaţie a oricăriei constante ar face ca observatorii (noi, oamenii) să nu mai existe.

HR Patapievici a spus că aceste argumente sunt „reci”, că nu prezintă decât un Dumnezeu de tip deist, rece, care nu ar fi interesat de oamenii pe care i-a creat. Les Pensées ale lui Pascal însă se adesează şi persoanei, şi inimii. Ele vorbesc despre un Dumnezeu personal. Raţiunea îşi păstrează raţionalitatea, puterea de a cunoaşte, acceptând supremaţia faptelor. De asemenea, se admite existenţa ordinelor. Faptele nu sunt rectificate pentru a se potrivi raţionamentului uman şi astfel faptele toate sunt create de Dumnezeu. Pledoaria dlui Patapievici a fost în primul rând una pentru raţional, nu pentru mistic. Pascal propune înţelegerea fiinţei umane prin religia creştină deoarece în centrul acesteia se află Persoana lui Cristos. Cristos este o unitate senină iar religia creştină are puterea de a explica faptele.

Întrebarea care se pune este cum se poate formula un argument al gândirii care să se adreseze şi inimii. Gândirea inimii este rugăciunea. HR Patapievici a spus că apreciază la Pascal spiritul eminamente practic, deoarece el a a plecat de la realităţi, de la fapte. A vorbit apoi despre pariul lui Pascal şi a conchis că argumentele existenţei lui Dumnezeu nu sunt constrângătoare ci mai degrabă indicatoare ale existenţei unui Creator. Les Pensées sunt cel mai frumos argument al existenţei lui Dumnezeu, deoarece pleacă de la raţional şi duc cititorul în zona mistică fără nicio fraudă, fără a-l lega la ochi. Aşadar, Pascal este în opinia lui Patapievici cel mai bun apologet al creştinismului pentru omul modern, faptele având întâietate.

Conferinţa a fost încheiată cu o scurtă intervenţie despre Jaqueline Pascal, Patapievici vorbind despre geniul caracterului acesteia, al rectitudinii morale, care a dus o viaţă sfântă, înclinată spre rugăciune.

Les Pensées ale lui Pascal pot fi accesate liber prin intermediului proiectului Gutenberg  însă HR Patapievici propune o lectură în franceză a lui Blaise Pascal despre care spune că este cel mai mare scriitor al limbii franceze.

 

Nu un Dumnezeu-al-golurilor ci al intregului spectacol

Oamenii de ştiinţă greşesc să numească bosonul Higgs mai relevant ca Dumnezeu.

de John C. Lennox , Christian Post Guest Contributor, publicat la August 20, 2012. Tradus cu permisiune.

Verificarea recentă (la mustaţă) a predicţiei lui Peter Higgs este pe bună dreptate celebrată ca inspiraţia ce caractertizează marea ştiinţă – răsplata pentru angajamentul intelectual şi curajul ştiinţific al unui corp dedicat de specialişti lucrând ani de zile.

Bosonul Higgs a fost supranumit “particula lui Dumnezeu„ spre exasperarea fizicienilor inclusiv a lui Peter Higgs si Lawrence Krauss. Cel din urmă, poate în mod neintenţionat, a dat o nouă deformare epitetului „particula lui Dumenzeu” în articolul său din Newsweek: „Oamenii, cu remarcabilele lor echipamente şi remarcabilele lor minţi, se poate să fi făcut un pas gigantic în vederea înlocuirii speculaţiilor metafizice cu cunoştinţe empirice verificabile. Particula Higgs este, după cum se poate demonstra, mai relevantă decât Dumnezeu”.  Krauss nu a făcut el însuşi un pas gigantic, din moment ce afirmaţia lui, departe de a fi un enunţ ştiinţific, este o altă speculaţie metafizică – un amestec de orgoliu şi de concept inadecvat despre Dumnezeu.

Ce vrea să spună Krauss prin „mai relevantă decât Dumnezeu”? Relevantă pentru ce? În mod clar particula Higgs este mai relevantă decât Dumnezeu pentru a răspunde la întrebarea cum anume funcţionează universul. Dar nu şi pentru întrebarea de ce există un univers în care se poate studia fizica particulelor elementare. Motorul cu combustie internă este mai relevant decât Henry Ford în ceea ce priveşte întrebarea cum funcţionează o maşină, dar nu şi de ce maşina există. A confunda mecanismul şi legea pe de-o parte cu agentul pe de alta, aşa cum face Krauss aici, este o eroare de categorie făcută foarte uşor prin ignorarea metafizicii.

Krauss nu pare să realizeze că dumnezeul pe care îl are el în minte este unul pe care niciun monoteist inteligent nu l-ar accepta. „Dumnezeul” lui este prada uşoară a dumnezeului-golurilor, varietatea de tipul „nu înţeleg, de aceea Dumnezeu a făcut cutare lucru”. Astfel, Krauss, la fel ca Dawkins şi Hawking, îl priveşte pe Dumnezeu ca o explicaţie aflată în competiţie cu explicaţia ştiinţifică. Aceasta este la fel de greşit ca şi a crede ca a oferi explicaţii pentru o maşină Ford în sensul că Henry Ford este proiectantul este în concurenţă cu vreo explicaţie în sensul mecanismelor şi legilor după care funcţionează motorul. Dumnezeu nu este un dumnezeu al golurilor ci un Dumnezeu al întregului spectacol.

Într-adevăr, credinţa într-un Creator inteligent a fost cea care i-a convis pe marii pionieri Galileo, Kepler, Newton, Maxwell şi pe alţii că ştiinţa poate fi practicată. CS Lewis a formulat-o astfel „Oamenii au devenit interesaţi de ştiinţă pentru că s-au aşteptat să găsescă legitate în natură şi s-au aşteptat la legi în natură pentru că au crezut într-un Leguitor”.

Melvin Calvin, câştigătorul Premiului Nobel, leagă naşterea ştiinţei moderne convingerii că „universul este guvernat de un singur Dumnezeu şi nu este produsul capriciilor mai multor dumnezei, fiecare guvernându-şi provincia lui în funcţie de legile personale. Viziunea momoteistă pare a fi fundamentul istoric al ştiinţei moderne”.

Fără a ţine seama de toate acestea, Lawrence Krauss crede că bosonul Higgs „aduce ştiinţa mai aproape de a fi scutită de orice bufonerie supranaturală înapoi în timp până la începutul universului”. Totuşi, nici chiar Newton nu şi-a imaginat că descoperirea gravitaţiei Îl expulza pe Dumnezeu în felul acesta. Din contră, Newton a fost motivat de magnifica lui descoperire în a-şi scrie magnum opus-ul, fabuloasa Principa Mathematica, exprimând speranţa că îi va convinge pe cei raţionali să creadă în Dumnezeu.

Cu cât mai mult a înţeles Newton din structura matematică a universului, cu atât a admirat geniul creator al lui Dumnezeu . Desigur că este evident pentru toţi cu excepţia celor voit orbi, că cu cât mai mult înţelegem din inginierie, cu atât mai mult admirăm geniul unui Rolls sau Royce şi nu mai puţin. Dar cu cât cunoaştem mai mult despre bosonul Higgs…?

Mai departe, a-L respinge pe Dumnezeu descriindu-i în mod peiorativ activitatea drept „bufonerie supranaturală” nu este poate cea mai inteligentă metodă pentru cineva care pare că gândeşte (dacă nu cumva l-am înţeles greşit) şi spune despre câmpul Higgs că este un „nimic” din care universul (în mod auto-contradictoriu) se crează pe sine prin intermediului „unui râgâit cuantic lipsit de sens”. Bufonerie naturală?

O asemenea analiză reducţionistă nu aduce mai multă cunoaştere decât o analiză în termeni de particule de vopsea ne-ar putea ajuta să înţelegem tavanul Capelei Sixtine – fără a mai spune ceva despre ideea absurdă că particulele de vopsea au creat picturile în primul rând. Analiza particulelor de vopsea te pot ajuta să faci o nouă vopsea, dar nu un tablou nou.

Dacă universul, aşa cum presupune Krauss, este în cele din urmă produsul unei eructaţii cuantice lipsite de scop, atunci la fel suntem şi noi şi minţile noastre. Astfel Krauss, într-o încântătoare ironie, ne dă un bun motiv să ne îndoim asupra reabilităţii facultăţilor noastre mentale umane şi, în mod consecvent, să ne îndoim asupra validităţii oricăror concepte, credinţe sau argumente pe care acestea le produc, inlusiv cele care implică bosonul Higgs, ateism şi desigur – bufoneriile.  Ceea ce este în război cu ştiinţa este ateismul lui Krauss, nu Dumnezeu. Filozoful Ludwig Wittgenstein a arătat că semnificaţia unui sistem nu va fi găsită în acel sistem. Semnificaţia universului va fi descoperită acolo unde Newton şi Clerk Maxwell au găsit-o: în Dumnezeu.

Deci ce putem spune despre bosonul Higgs? Pur şi simplu că Dumnezeu l-a creat, Higgs l-a prezis şi echipa de la Cern a l-a gasit. Celebrăm justificat ultimele două categorii. Dar prima?

Răspunsul lui Clerk Maxwell stă deasupra uşii celui mai faimos laborator de fizică din lume: laboratorul Cavendish din Cambridge: “Lucrările Domnului sunt mari, descoperite de cei care îşi găsesc plăcerea în ele”.

———-

John C. Lennox este profesor de matametică la Oxfor şi fellow de matematică şi filozofia ştiinţei la Green Templeton College, Oxford. Este de asemenea profesor adjunct Oxford Centre For Christian Apologetics. Acest articol a apărut initial în The Times of London pe August 18, 2012.

Photo of Prof. John C. Lennox by Milu Todut (c) 2012.

This article has been translated from English into Romanian with the kind permission of Dr. John C. Lennox who has full copyright. The article can be read in English here

Please find out more about John C. Lennox on his website

Richard Carhart la Cluj-Napoca

Dr. Richard Carhart va susţine la Cluj-Napoca două prelegeri în care va explora relaţia dintre credinţa creştină şi ştiinţa modernă. Acestea vor avea loc la Biserica Creştină Baptistă Mănăştur nr.1, strada Ospătăriei, după cum urmează:

Joi, 29 martie 2012, ora 18:30 – Este materialismul sau creştinismul mai raţional?

Duminică, 1 aprilie 2012, ora 18:00 – Poate un om de ştiinţă să creadă în Dumnezeu?

Dr. Richard Carhart este Profesor Emerit de Fizică la Universitatea Illinois din Chicago[1] unde a predat şi a efectuat muncă de cercetare originală timp de peste 35 de ani. El şi-a obţinut doctoratul în fizica particulelor[2] la Universitatea din Wisconsin în 1964. Subiectele sale de interes academic se referă la fizica particulelor, vorticitate, modelare meteorologică dar şi la relaţia dintre ştiinţă şi credinţă, în special credinţa creştină. Richard Carhart a desfăşurat activitate misionară la Universitatea din Nairobi, Kenya şi la Academia de Ştiinţe din Praga, Cehia.

Interesul său în apologetică derivă din nevoia personală de a integra credinţa sa biblică cu descoperirile ştiinţei şi de a răspunde concepţiilor despre lume şi viaţă opozante. Richard Carhart este fondatorului Reţelei Ştiinţifice Europene, parte a Forului European de Leadership. A susţinut conferinţe ştiinţifice şi prelegeri asupra relaţiei dintre ştiină şi credinţa creştină în Cehia, Belarus, Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Polonia, Rusia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Ucraina, Marea Britanie şi Statele Unite.

În timpul liber îi place să pescuiască şi să petreacă timp cu cei 15 nepoţi ai săi. Este căsătorit cu Marjorie împreună cu care are trei copii.

CV Richard Carhart (în lb. engleză).

Note de subsol:
  1. Richard Carhart la UIC []
  2. Particle Physics []

Saptamana Creatiei

Între 28 noiembrie – 4 decembrie, Alfa-Omega TV va avea o săptămână specială cu filme, documentare şi emisiuni dedicate Creaţiei, teoriilor evoluţioniste, darwinismului şi teoriei designului inteligent. Se va lansa în premieră şi ultima serie Verdictul Stiintei: Creatie, o emisiune specială cu cunoscutul creaţionist John Mackay. Fiţi alături de Alfa-Omega TV pentru o săptămână-maraton dedicată creaţiei.

Sursa: Alfa-Omega TV

Inteligenta in lumea animala

Două ştiri cu animale apărute în mass media ne-au atras atenţia în ultimele zile. Ambele aduc în atenţia publicului două situaţii în care animalele se folosesc de diferite obiecte pentru a-şi face viaţa mai bună. Prima ştire prezenta un urangutan (dintr-o grădină zoologică japoneză) care pentru a se răcori a luat un prosop, l-a înmuiat în apă şi a început să să se şteargă cu el într-o manieră izbitor de asemănătoare cu cea în care ar face-o un om (vezi clip). Nu deageaba titlul articolului este “Inteligenţă uimitoare: Urangutanii se răcoresc ca oamenii”.

A doua ştire vine dintr-o altă grădină zoologică, de data aceasta din America. Un tânăr mascul de elefant a folosit un cub pentru a-şi creşte statura şi a ajunge la nişte fructe. Din acesta al doilea articol lipseşte însă orice referire de asemănare cu oamenii deşi s-ar fi putut foarte uşor spune că pachidermul a procedat la fel ca oamenii. Şi noi folosim deseori un taburet de exemplu pentru a ajunge la obiectele care nu se află la îndemână (de pe un dulap să spunem).

Elefant indian - foto Milu Toduţ

Titlul “urangutanii se răcoresc ca oamenii” pare a se baza pe o prejudecată (legată de asemănările morfologice) mai degrabă decât pe fapte. Un urangutan a folosit o metodă ingenioasă de a se răcori dovedindu-şi astfel inteligenţa. De asemenea, un elefant a dovedit capacitatea de a anliza o situaţie şi de a găsi o rezolvare mentală favorabilă; acesta nu a urmat un proces de încercare şi eroare sau de învăţare graduală, astfel nu putem vorbi de o evoluţie comportamentală. Pur şi simplu este un comportament ce unora ar putea să pară surprinzător.

Întrebarea care se pune este dacă cele trei specii (urangutanul, elefantul şi omul) despre care am vorbit împărtăşesc o inteligenţă pe cale de descendenţă comună sau se datorează unui Creator care şi-a pus amprenta pe creaţia Lui inclusiv în ceea ce priveşte inteligenţa.

Lipicios dar curat

Specia de amfibian Litoria caerulea, o broscuţă arboricolă din Australia şi Noua Guinee (introdusă şi în SUA) poate fi o sursă de inspiraţie pentru oamenii de ştiinţă. Broscuţa, adaptată vieţii în copaci, dispune de nişte degete adezive care sunt înzestrate şi cu capacitatea de autocurăţare.

Picioarele broscuţei ar putea oferi o soluţie de proiectare a suprafeţelor adezive cu auto-curăţare, cu importante aplicaţii practice în domeniul medical (bandaje spre exemplu) sau industrial (adezivi puternici, cauciucuri), a arătat Niall Crawford de la Universitatea din Glasgow la conferinţa anuală de la Glasgow a Societăţii pentru Biologie Experimentală.

Litoria caerulea are picioarele prevăzute cu perniţe autoadezive cu structură hexagonală care se fixează pe suprafaţă, dar în acelaşi timp, prin canalee dintre aceste structuri se secretă un mucus care are rol în curăţarea membrelor. Lăbuţele broaştei se curăţă în timp ce aceasta se deplasează dar asigură în acelaşi timp o aderenţă puternică la substrat. Astfel, particulele de parf sunt îndepărtate cu atât mai repede cu cât animalul se deplasează mai mult.

Există multe exemple în care inginerii se inspiră sau chiar copiază modele din lumea naturală pentru a găsi soluţii diferitelor probleme. Dacă se vor realiza aplicaţii practice (adezivi puternici, etc) pornind de la picioruţele broaştei atunci vom avea încă un exemplu inteligent de proiectare.

Sursa: Frog could solve a sticky problem – Physorg.com, 3 iulie 2011.

Reconstrucție experimentală a posibilei râșniței antice. Foto: PNAS

Faina in dieta omului din epoca de piatra?

Deși se credea că omul timpuriu era aproape exclusiv carnivor descoperirea unor unelte care conțin urme de făină arată că procesul culegerii semințelor, a măcinării și a gătitului făinei nu era străin locuitorilor timpurii ai Europei. Reziduri de făină ale semințelor unor plante (altele decât grâul) precum și unelte de piatră pentru măcinare au fost găsite în vechi așezări umane din Italia, Cehia și Rusia (sudul Moscovei) din perioada Epocii de Piatră.

Descoperirea a fost posibilă deoarece pentru prima dată arheologii s-au gândit să caute resturi vegetale pe artefactele de piatră așa de vechi. Spălarea uneltelor găsite în situri precum și urmele mai puțin trainice pe care le lasă o dietă omnivoră față de una carnivoră sunt celelalte motive pentru care această descoperire a fost făcută așa de târziu.

Reconstrucție experimentală a posibilei râșniței antice. Foto: PNAS

Reconstrucție experimentală a posibilei râșniței antice. Foto: PNAS

“Această [practică] nu este izolată la un grup mic de oameni. Este o parte obișnuită a subzistenței oamenilor” a declarat paleontologul Bruce Hardy pentru nature.com[1].

După ce L-a făcut pe om în ziua a șasea a facerii Dumnezeu i-a spus: “Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom, care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.” Chiar din a doua generație de oameni întâlnim pe Cain care practica agricultura: “Cain era plugar” (Gen. 4:2).

Aceste descoperiri ale oamenilor de știință sunt în concordanță cu istoria oamenirii creionată de cartea Facerii: de la început oamenii au fost și agricultori.

O altă știre recentă care sprijină mărturia Scripturii este descoperirea dietei Omului de Neanderthal: “Omul de Neanderthal gătea şi mânca legume şi fructe, la fel ca “verişorul” său, omul modern, potrivit unui studiu recent care infirmă teoria potrivit căreia neanderthalienii erau exclusiv carnivori.”[2]

Note de subsol:
  1. Stone age fluour found across Europe (nature.com), 18 oct. 2010 []
  2. Omul de Neanderthal gatea si mânca legume si fructe (mediafax.ro), 28 decembrie 2010 []