Speranta la CS Lewis

În Creștinismul redus la esențe[1] speranța la care se referă CS Lewis este aceea legată de cer. El o definește ca o continuă așteptare a lumii viitoare, fiind normativă pentru creștini. Acestă atitudine nu este o scuză pentru pasivitate sau izolare în prezent ci implică o anume focalizare a creștinului în lumea în care trăiește, “Creștinii care au făcut cel mai mult pentru lumea actuală sunt tocmai aceia care s-au gândit cel mai mult la lumea viitoare”.

Cu toate acestea CS Lewis ne atrage atenția asupra faptului că s-ar putea să ne fie greu unora dintre noi să idenificăm această tânjire după cer și propune două posibile motive: lipsa educației în acest sens și/sau lipsa conștientizării acestei speranțe pe care o nutrim de fapt. Nădejdea această implică o dorință care sălășluiește în inimile oamenilor dar care este ceva ce nu poate fi posedat în lumea aceasta. Este remarcabil cât de <laic> pare a fi aici Lewis. Ar putea exista mai multe căi de a rezolva această chestiune: una consumeristă în care crezi că împlinirea vine alergând după noi lucruri sau mărindu-le intensitatea dar rămânând totdeauna dezamăgit și alta a capitulării și înăbușirii adevăratei fericiri. Acestor două căi greșite autorul le propune o cale nespus mai bună[2] și anume calea creștinului. “Dacă descopăr în mine o dorință pe care nu o poate satisface nicio experiență din lumea aceasta, cea mai probabilă explicație este că eu am fost creat pentru o altă lume”. CS Lewis nu susține ca universul este o fraudă în acest caz ci doar o modalitate prin care plăcerile de aici sugerează realitatea de dincolo. Aceasta pare a fi în acord cu vorbele Mântuitorului, “Nu te rog să îi iei din lume ci să îi ferești de cel rău. Ei nu sunt din lume, dupa cum nici Eu nu sunt din lume[3] “.

Poate unii necreștini sunt tentați să ironizeze această tânjire după cer a creștinilor. CS Lewis le spune să se gândească la muzică, care este singurul lucru cunoscut în viața prezentă care sugerează cu cea mai mare vigoare extazul și infinitul. Interesant este că și Cioran spunea: “La ce bun să-l frecventăm pe Platon când un saxofon ne poate face la fel de bine să întrezărim o altă lume?”[4]

 

Note de subsol:
  1. Editura SMR, 1987 []
  2. 1 Corinteni 12:31 []
  3. Ioan 17:15-16 []
  4. în Silogismele amărăciunii, Editura Humanitas, 2008 []

Plesu si zebrele

Dat fiind că, pînă una-alta, nu avem răspunsuri definitive (le vom avea vreodată?), trebuie să ne mulțumim, cred, cu ideea că universul nu e un ansamblu de tip sistematic, ci un ansamblu de tip experimental. Orice ipoteză pare să confirme apetența pentru „joc“ a Creatorului. Lumea e un laborator ingenios, spațiu de „testare“ a „posibilului“, euforie a „multiplului“, mod de a fi al inepuizabilei energii divine. Să nu ne facem iluzii: inteligența și „progresele“ instrumentarului nostru nu au mari șanse să egaleze fantezia, aplombul, îndrăzneala, subtilitatea și umorul lui Dumnezeu…

Filosoful Andrei Pleșu în Dilema Veche, articol De ce au zebrele dungi?

Aparut in Dilema veche, nr. 627, 25 februarie – 2 martie 2016

Fumusețea lui Pavo

Păunul este considerat ca fiind una dintre cele mai frumoase păsări și este cunoscută pe tot globul, mai ales datorită masculului care are o coadă superbă. Este o specie originară din Asia iar în țara noastră este domesticită și o întâlnim în gradini și parcuri, în locuri special amenajate. Masculul este numit păun și femela păuniță iar denumirea științifică este Pavo cristatus, după creasta pe care o poartă pe cap. Păunul este înrudit cu fazanul, care trăiește în libertate în țara noastră deși nu este o specie care a fost prezent din totdeauna aici.

pavo

Păunul este apreciat în special pentru coada lui și penele care o alcătuiesc. Penele de păun au culori vii și un desen complex care aduce cu o rețea de ochi. Atunci când vor să atragă atenția, păunii (masculii) își desfac penele din coadă sub formă de evantai. Aceste pene sunt controlate cu ajutorul unor mușchi din coadă. Putem remarca frumusețea acestor pene cu ochi. Ele sunt la distanțe aproximativ egale unele de altele, ceea ce le sporește frumusețea prin simetrie.

Culoarea penelor de păun este generată optic, printr-un fenomen fizic numit interferență. Aceasta înseamnă că nuanța (iridiscentă) se schimbă în funcție de unghiul de observare a penelor și a luminii disponibile. O altă pasăre care are culori intense, metalice ce se modifică în funcție de cum o privim este graurul.

Frumusețea pe care oamenii o văd în coada păunului dar și în celelalte păsări este una dintre amprentele lui Dumnezeu în Creație. Noi oamenii putem aprecia frumusețea penajului păsărilor și aceasta ne este vorbește doar nouă celor care le privim. Putem să considerăm frumusețea un indicator dspre frumusețea lui Dumnezeu și spre faptul că El dorește să Se exprime în Creație. Haideți să apreciem frumusețea pe care El a creat-o pentru noi.

Photo by (c) Milu Todut, 2015

Cristos este Inceputul

Întreaga Sfântă Scriptură mărturisește despre Mântuitroul Isus Cristos. Primul cuvânt din Biblie este b’reshit și poate avea mai multe înțelesuri: la început (cum este de altfel și tradus în primul verset al Facerii), Capul (reshit este un derivat de la rosh = cap), Întâiul [născut] (de la rishon = primul) sau Primul [fruct], pârga.

Pavel înțelege foarte bine acest lucru atunci când redactează Coloseni 1:

15 El este chipul Dumnezeului nevăzut,
    întâiul născut peste întreaga creaţie,
16 pentru că prin El au fost create toate lucrurile,
    în cer şi pe pământ,
cele vizibile şi cele invizibile,
    fie tronuri, fie domnii,
fie conducători, fie autorităţi.
    Toate au fost create prin El şi pentru El.
17 El este înainte de toate lucrurile
    şi în El se ţin toate împreună.

Adam si Eva

Adam si Eva de Albrecht Durer prezentată în cadrul expoziției de la Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca

adameva

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Această gravură este făcută după un clișeu din secolul XVIII. Cel original a fost executat de Durer in 1504 in placă de cupru.

Mama, iti multumesc ca nu ai renuntat la mine

40 de zile pentru viață. Așa se numește campania unor tineri din Cluj care doresc să atragă atenția asupra faptului că avortul este o crimă și că acesta încalcă dreptul la viață al fătului. Este și un îndemn adresat mamelor care nu pot să păstreze copilul să aleagă să nu renunțe la cel  pe care îi poartă în pântece ci să apeleze la centre care sunt gata să ajute pe cele aflate în dificultate. Campania se desfășoară în același timp cu Postul Paștelui și este însoțită de post și rugăciune.

Am remarcat și răspunsul (inedit și poate eficace) al celor care încurajază avortul și îl consideră un drept: aceștia au desenat un graffiti și un stencil pe peretele clinicii. Aceste însemne spun: Îți respect religia/ respectă-mi decizia și Corpul meu, alegerea mea. Însă acestea nu au nicio aplicabilitate în chestiunea avortului pentru că dacă decizia ta este îndreptată împotriva vieții și nu respectă viața fătului, nu pot să îți respect decizia. La fel cum nu pot să îți respect religia dacă aceasta este împotriva vieții. Cât despre partea cu corpul, sintagma nu are nicio valoare pentru că fătul nu este tot una cu corpul mamei. Acesta depinde total de mamă însă nu este unul și același cu el. Este un corp înăuntrul unui alt corp, unde se țese în mod minunat. În plus, fătul nu este responsabilitatea exclusivă a mamei pentru că aceasta nu l-a creat singură – și tatăl are dreptul să decidă pentru copilul lui.

Pe Tine mă sprijin, din pântecele mamei mele. Tu eşti binefăcătorul meu încă din pântecele mamei. (Psalmul 71:6)

 

Pamantul

Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.

În versetul al doilea atenția ne este focalizată spre pământ și suntem intrigați de aparenta înșiruire de trăsături negative. Pustiu și gol poate înseamna că încă nu era prezentă încă viața biologică organizată. Traduceri alternative (și poate mai bune) pot fi: netocmit și gol sau invizibil și neformat. Pământul era invizibil și neorganizat, nu este vorba de o privare absolută de formă[1]. Cu siguranță condițiile perfecte de pe pământ constau în starea lui de abundență: înmugurirea a tot felul de plante, arbori fructiferi, prospețimea și mirosul plantelor, și altele – din moment ce încă nu era nimic din toate acestea pe pământ, Scriptura vorbește în mod rezonabil ca fiind incomplet[2]. Sau invizibil înseamnă pur și simplu că uscatul era acoperit de apă? Mai departe, ar putea fi validă presupunerea că nici cerurile să nu fi fost terminate, complete? Și ne referim aici la lipsa soarelui, a lunii și a stelelor. Augustin vorbește despre o altă lumină decât cea fizică[3] în care Dumnezeu era înainte de crearea acesteia. Mai mult, prezența întunericului nu este decât absența luminii iar un pământ primordial întunecos este ceea ce am aștepta să găsim la începutul Creației. Elemntul esențial este prezența Duhului lui Dumnezeul în acest pustiu nepopulat. Acesta plutește/levitează deaspura apelor parcă așteptând declanșarea actului creator. Așadar Tatăl. Fiul și Duhul sunt prezenți aici.

___________________________________________________________________________________________________

Primele 11 capitole ale F A C E R I I sunt pline de înțelepciune și provocatoare. Seria aceasta are ca inspirație opiniile Sfinților Părinți adunate în volumul Genesis 1-11 din seria Ancient Christian Commentary on Scriptures, 2001, IVP. Unde nu apar note de subsol, opiniile îmi aparțin.

Note de subsol:
  1. Augustin – Confesiunile []
  2. Sfântul Vasile cel Mare – Hexaemeron []
  3. în Două epistole asupra Facerii împotriva maniheilor []