Manz preistoric are sange lichid

Mediafax anunta descoperirea pe teritoriul Rusiei a unui cadavru de manz care are inca sange lichid precum si urina. Acesta a fost pastrat un timp geologic de aproximativ 42.000 de ani fiind ingropat in sedimente siberiene. Starea de conservare a acestuia este foarte buna, fiind evidenta inforparea in conditii catastrofice, poate chiar potopice. Locul de descoperire este intr-un crater inactiv.

”Autopsia a arătat că animalul mort a fost foarte bine conservat. Părul acoperea o mare parte din carcasă, în special capul şi picioarele”, susţin cercetătorii. Faptul că blana animalului a rămas aprope întreagă este un lucru foarte rar, scrie CNN. Descoperirea sângelui lichid în interiorul animalului mumificat este un lucru şi mai rar, având în vedere că doar un caz de acest gen a mai fost întâlnit până acum. – scrie Mediafax.

Poza preluata de pe Gizmodo.

Plesu si corectitudinea politica

Corectitudinea politica mai face o ‘victima’. Domnul Andrei Plesu anunta in Dilema Veche, stire preluata de Mediafax, faptul ca deide sa se retraga din viata publica.

“Cu trecerea anilor, am constatat însă, din nefericire, că un alt tip de cenzură, mai subtilă şi, întrucîtva, mai perfidă (pentru că avea manierele „libertăţii“), tindea să devină regula competiţiilor pentru obţinerea unui stagiu de cercetare în institutele de studii avansate. (…) Pe scurt, s-a decis finanţarea supei, dar nu a aragazului… Iar supa e recomandabil să fie conformă cu imperativele ideologice de ultimă oră. Consecinţele acestei „rezonabile“ manevre financiare nu au întîrziat să apară. Candidaţii la diferitele burse de cercetare au înţeles destul de repede că, pentru a avea succes, trebuie să se „orienteze“ în funcţie de context. Cu alte cuvinte, că alegerea temei trebuie să includă considerente de ordin „strategic“. Asta înseamnă că se creează premisele unei suspendări a „ideii fondatoare“ de care vorbeam la început: domeniul de investigaţie nu mai vine, imperativ, „de la centru“, dar vine de la ambianţa „cochetă“ a momentului. Prin urmare, nu ne mai alegem liber întrebările, ci le preluăm, abil, din noua – rentabilă – morală universitară, bine hrănită de presa momentului, de revoluţionara „corectitudine politică“, de „problemele“ zilei”

Apreciem verticalitatea si consecventa domnului Plesu.

Despre bucurie

“Am impresia că viața oamenilor se desfășoară pe o bază greșită. Există o gravă neînțelegere în punctul de pornire. Oamenii nu recunosc minunea pe care o constituie viața însăși, globul acesta pământesc care se învârtește în haos și îi poartă în mersul lui prin veacuri.
Ceea ce le lipsește oamenilor din vremea noastră e dimensiunea cosmică, sentimentul acesta al aventurii spiritului, dincolo de realitatea aparentă.
Oamenii actuali nu au antene pentru a pătrunde în realitatea adevărată, în singura realitate care contează. Se lasă amăgiți de aparențe și se opresc la ele. Nu merg mai departe. Pentru că îi împiedică această stupidă nevoie de securitate care taie aripile aventurii și care ferecă spiritul în închisoarea conformismului.
Întotdeauna, ceea ce m-a susținut a fost bucuria. În cele mai grele împrejurări ale vieții, am știut s-o găsesc în drumul meu. Mergeam cântând. Știam că ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Și nimic nu mă oprea. Pe acest sentiment al minunii pe care o reprezintă viața, al bucuriei, e clădită toată opera mea.”

Constantin Brâncuși – octombrie 1938, Conversații cu Ionel Jianu. Text publicat în Revista Fundațiilor Regale, nr.9, septembrie 1946.

#brancusi142 #brancusi #19februarie

Via Brancusi Week pe Facebook

[nota]

Un paradox evanghelic: Unii oamenii considera anumite fapte, daca nu pacatoase, atunci cel putin nedemne de un crestin. Sunt gata chiar sa isi ceara iertare pentru comiterea lor. Dar nici nu le-ar trece prin cap sa se caiasca de elementele incompatibile caracterului cristic precum rautatea, ura, dispretul si lipsa de dragoste care le clocoteste in suflet. Cum anume un om care intoarce pe toate fetele o situatie doar pentru a gasi ceva care sa poata fi acuzat si astfel sa se lepede de o anume persoana, poate in acelasi timp sa ignore cu cruzime strigatul de ajutor al unui suflet sfasiat? Explicatia poate sta in autosuficienta lor si autosugestia propriei lor sanctitati alimentata nu de fapte duhovnicesti ci de cliseele unei vieti de ghetou cultural in care virtutea este ipocrizia. Astfel daca va exista ceva care sa incomodeze semnatificativ sau sa le provoace un cat de mic disconfort, vor alege calea indiferentei.

Dovezi cosmologice despre Agentul Inteligent emise de Isaac Newton

Doctorul Richard Bentley, de la Episcopia Worcester, Westminster, 10 dec 1962 (Preluate din volumul Elemente de cosmologie –Dacia 2001 – Cosmin Călușer):

  • Mișcările pe care planetele le au nu ar putea proveni de la cauze naturale ci sunt imprimate de un agent inteligent
  • Mișcările planetelor în același plan fără variații considerabile sunt efectul unei intenții
  • Aceeași cauză a dat planetelor viteze potrivite – care altfel ar avea orbite excentrice după perioada în care materia s-a agregat
  • De asemenea, dacă vitezele planetelor ar fi diferite atunci aceastea nu s-ar putea mișca în jurul soarelui ca în prezent ci în hiperbole și parabole excentrice.

Romanian Academic Network

Romanian Academic Network este grupul evanghelicilor, doctoranzi, cercetători sau cadre didactice, care activează în mediul academic din România. Acest grup se concentrează pe ceea ce noi credem că este cea mai influentă instituție în lume astăzi: universitatea. Este o urgență ca mișcarea evanghelică din Europa să dezvolte cadre didactice și cercetători care să ajungă experți în domeniul studiat, să dovedească excelență academică, să aibă o perspectivă creștină asupra vieții și să fie dedicați fără rezerve să Îl slujească pe Dumnezeu în mediile de învățământ.

Pe 22 septembrie 2017 va avea loc la Cluj-Napoca prima intalnire din cadrul acestei retele academice. Inscrierile se pot face aici: http://academic-network.emanuel.ro

Giulgiul din Torino si creatinina

Şi Iosif a cumpărat o pânză subţire de in, a dat jos pe Isus de pe cruce, L-a înfăşurat în pânza de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă [Marcu15:46].

Despre Giulgiul din Torino s-au scris multe iar părerile sunt împărțite. Unii susțin că este pânza în care a fost înfășurat Iisus Hristos după răstignire, alții cred că este vorba despre un artefact medieval. Un documentar prezentat pe National Geoghraphic mergea chiar până la ideea că giulgiul este de fapt prima fotografie din istorie, un autoportret al lui Leonardo DaVinci (un selfie, cum am spune acum).

Carlino E., De Caro L., Giannini C. și Fanti G. au publicat recent în revista PLoSOne un studiu științific care aduce noi dovezi cu privire la particularitățile biologice ale giulgiului. Ei au investigat o bucată din acesta cu ajutorul microscopiei electronice de transmisie (TEM) – fascicule de electroni sunt transmise printr-un obiect pentru a crea o imagine. Rezolutia este extrem de ridicată astfel încât s-au putut surprinde detalii foarte fine, de câteva mii de ori față de microscopia optică.

Ceea ce au observat cercetătorii a fost că giulgiul conține urme de sânge uman care nu indică un organism sănătos din punct de vedere biologic. Există un conținut ridicat de creatinină (în serul sanguin) care este observat de obicei în cazul traumelor. Valorile crescute ale creatininei sunt prezente în ser în cazuri de insuficineță renală cronică și distrofie musculară progresivă. Autorii citează o serie de studii medicale recente în care nivelurile mari de creatinină din ser survin ca urmare a unor traumatisme severe ale rinichilor, în special în urma unor accidente grave de circulație sau asociate unor traume musculare scheletice puternice.

Cercetătorii concluzionează că în giulgiul din Torino a fost împachetat un om care a suferit politraumatisme severe de tipul torturii. Giulgiul conține într-adevăr urme de ser sanguin, o distribuție uniformă de nanoparticule de creatină de dimensiunea de 30-100nm legate de structuri ferice,  în fibrele de in care nu puteau fi obținute cu ajutorul pigmenților de culoare.

Săgeţile Lui mă înconjoară din toate părţile. El Îmi străpunge rărunchii fără milă, îmi varsă fierea pe pământ [Iov16:13].

Fotografie: replica a Giulgiului în Basilica din Cracovia – photo  by Milu Todut, mai 2014

Carlino E, De Caro L, Giannini C, Fanti G (2017) Atomic resolution studies detect new biologic evidences on the Turin Shroud. PLoS ONE 12(6): e0180487. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0180487

 

Despre Inima

Despre inimă și alte eseuri este cea mai recentă carte publicată de Andrei Pleșu la Humanitas. Este o colecție de patru prelegeri susține cu diferite ocazii. Acestea sunt ușor de citit și urmărit păstrându- și oarecum oralitatea, spre deosebire de Parabole care constituie un studiu erudit, mi-a dificil de asimilat cititorului. Despre inimă, despre bătrânețe, despre prostie și despre problema răului.

1. Despre inimă de poate vorbi in mai multe sensuri, fiecare cu un nivel mai profund de semnificație decât precedentul. Inima la nivel clinic: este vorba de organul care pompează viața în întreg organismul. Apoi, la un nivel superior este inima romantică, sediul emoțiilor noastre, dureri și bucurii. Aceste prime două perspective sunt ușor de intuit însă lucrurile interesante sunt cele care urmează. Un rol neglijat al inimii în modernitate este acel epistemologic. Cunoașterea prin intermediul inimii. Acest tip de cunoaștere este complementar (dacă uneori nu chiar opus) celui rațional, definit prin acumulare succesivă de informații. Cunoașterea cu ajutorul inimii este una solară, opusă celei lunare (luciferice cum ar zice Blaga). Nu este una tip de silogistic, care avansează în trepte ci este mult mai “pneumatică”, mai intuitivă, lapidară. Este că și atunci când îți place cineva sau ceva dar nu stai sa analizezi care sunt motivele. Cunoașterea cu ajutorul inimii se poate face brusc, este ca o revelație. În fine, ultima treapta despre care Pleșu vorbește este inima omului ca sediului Principiului. În centrul ființei umane este inima lui, esența personalității sale. Dar odată ce omul parcurge această cădere în sine, această călătorie “in jos” rezultatul este total invers, este acea revelație a libertății, a descoperirii lui Dumnezeu. (Vezi mai departe Confesiunile sfântului Augustin.)

 

 

Razvan Anton, UAD Cluj, via Fabrica de pensule

2. Problema răului se pune strict in context strict religios. Dacă ieșim din acest context Răul devine un accident care nu are nevoie de explicații. Dar din perspectivă creștină se pune problema sensului răului nu a cauzei acestuia. Care este rostul acestuia? Cum poate un Dumnezeu bun și atotputernic sa permită existența răului în lume? Termenul tehnic pentru rezolvarea acestei dileme este teodiceea. Andrei Pleșu trece în revistă câteva posibile soluții, arătând in același timp ce argumente s- ar putea ridica împotriva.

a. Soluția estetica: Raul e fragmentar, binele e in ansamblu. Faptul că raul acționează nu înseamnă că acesta nu are un rost mai înalt și că imaginea de ansamblu nu este bună. Atata doar că noi nu vedem aceasta imagine de ansamblu. Dar dacă totuși nu vom putea noi pricepe imaginea de ansamblu, atunci ce rost are?

b. Soluția didactică: te educa, te modelează. Raul are un scop mai înalt decât putem noi pricepe, produce ceva bun in noi. Cu alte cuvinte, Raul lucrează în noi virtutea răbdării. Dar totuși, nu ar putea fi raul acest mai mic, suferința mai puțin chinuitoare?

c. Soluția liberului arbitru: plătim libertatea pe care o avem în dar prin posibilitatea de a o folosi greșit. Dumnezeu ne-a creat ființe libere din punct de vedere moral astfel încât nu suntem roboti care sa nu poată alege o alta cale decât ce a binelui.

d. Soluția răului iluzoriu. Raul nu este decât o parere de moment, este de fapt calea unui bine mai mare.

e. Soluția Leibniz: lumea noastră cu răul în ea nu este decât una dintre toate lumile posibile.

f. Soluția personala, diavolul: Raul are o singură sursă, și anume diavolul care la orice bine face un rău.

g. Soluția tainei: nu știm ce rost are răul, este o taina pe care nu o pricepem. Este o solutie care convine mult teologilor.

Andrei Pleșu propune acestei probleme a răului Parabola neghinei și a grâului. Pe scurt Dumnezeu nu smulge neghina pentru că nu cumva odată cu ea să smulgă și grâul. Răul aduce ceva vieții pe această carare pe care ne-a fost dat să mergem. Parabola neghinei temperează câteva excese ale creștinismului: excesul exigenței, zelului, activismului. Cum anume, va invit sa descoperiți în carte, alaturi de celelalte două eseuri.

“Ateul mizează pe convingerea că reperul menit să îi organizeze viața nu exista sau e un fals.” – A. Pleșu