Daily Archives: 20/09/2008

Din Atena în oraşul meu


Rafael, Sf. Pavel predicând în Atena (1515)

“În timp ce Pavel îi aştepta în Atena, i s-a întărâtat duhul în el când a văzut că cetatea era plină de idoli. Prin urmare, a început să poarte discuţii în sinagogă cu iudeii şi cu cei temători de Dumnezeu, iar în piaţă, în fiecare zi, cu cei ce se aflau pe acolo. […] Pavel a stat în mijlocul Areopagului şi a zis: “Bărbaţi atenieni, în toate privinţele văd că sunteţi foarte religioşi. Căci, în timp ce treceam prin cetate şi mă uitam la locurile voastre de închinare, am găsit şi un altar pe care era scris: «Unui Dumnezeu Necunoscut». Ei bine, ceea ce voi respectaţi fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu! […] Unii dintre ei însă i s-au alăturat şi au crezut. Între ei era şi Dionisie areopagitul, o femeie pe nume Damaris şi încă alţii împreună cu ei.” (Faptele Apostolilor 17: 16-17, 22-23, 34; Noua Traducere Românească)

Asemenea creştinilor primului secol în vremea lor, evanghelicii trăiesc astăzi ca şi minoritate în România. Biserica Creştină se găseşte în situaţia ca Vestea Bună a împăcării dintre Dumnezeu şi om să fie percepută ca una dintre multele oferte de pe piaţa bogată a religiei (sau a spiritualităţii), din care fiecare îşi alege acele elemente care i se potrivesc sau care îi sunt oportune. Diferitele modele de evanghelizare în masă folosite cu succes în secolul XX devin din ce în ce mai ineficiente iar reflexele care ne-au ajutat să rezistăm comunismului nu mai sunt de mare ajutor la douăzeci de ani după ce acest sistem s-a prăbuşit. Această situaţie îi invită pe toţi cei preocupaţi de viitorul credinţei creştine la recitirea în cheie modernă a diferitelor relatări ale eforturilor misionare din Faptele Apostolilor şi din restul istoriei Bisericii, în încercarea de a găsi “o articulare proaspătă şi potrivită a Veştii Bune”.[1] Dintre diferitele prezentări ale evangheliei în Noul Testament, consider că un model foarte potrivit care ar putea inspira începuturile oricărui demers evanghelistic, apologetic şi transcultural urban este discursul ţinut de Apostolul Pavel la Areopag, în frumosul şi vestitul oraş Atena. Continue reading

Note de subsol:
  1. Dean Flemming, Paul and the athenians: articulating the gospel in a pluralistic world [PDF], European Nazarene College. []