Author Archives: Milu

Manz preistoric are sange lichid

Mediafax anunta descoperirea pe teritoriul Rusiei a unui cadavru de manz care are inca sange lichid precum si urina. Acesta a fost pastrat un timp geologic de aproximativ 42.000 de ani fiind ingropat in sedimente siberiene. Starea de conservare a acestuia este foarte buna, fiind evidenta inforparea in conditii catastrofice, poate chiar potopice. Locul de descoperire este intr-un crater inactiv.

”Autopsia a arătat că animalul mort a fost foarte bine conservat. Părul acoperea o mare parte din carcasă, în special capul şi picioarele”, susţin cercetătorii. Faptul că blana animalului a rămas aprope întreagă este un lucru foarte rar, scrie CNN. Descoperirea sângelui lichid în interiorul animalului mumificat este un lucru şi mai rar, având în vedere că doar un caz de acest gen a mai fost întâlnit până acum. – scrie Mediafax.

Poza preluata de pe Gizmodo.

Plesu si corectitudinea politica

Corectitudinea politica mai face o ‘victima’. Domnul Andrei Plesu anunta in Dilema Veche, stire preluata de Mediafax, faptul ca deide sa se retraga din viata publica.

“Cu trecerea anilor, am constatat însă, din nefericire, că un alt tip de cenzură, mai subtilă şi, întrucîtva, mai perfidă (pentru că avea manierele „libertăţii“), tindea să devină regula competiţiilor pentru obţinerea unui stagiu de cercetare în institutele de studii avansate. (…) Pe scurt, s-a decis finanţarea supei, dar nu a aragazului… Iar supa e recomandabil să fie conformă cu imperativele ideologice de ultimă oră. Consecinţele acestei „rezonabile“ manevre financiare nu au întîrziat să apară. Candidaţii la diferitele burse de cercetare au înţeles destul de repede că, pentru a avea succes, trebuie să se „orienteze“ în funcţie de context. Cu alte cuvinte, că alegerea temei trebuie să includă considerente de ordin „strategic“. Asta înseamnă că se creează premisele unei suspendări a „ideii fondatoare“ de care vorbeam la început: domeniul de investigaţie nu mai vine, imperativ, „de la centru“, dar vine de la ambianţa „cochetă“ a momentului. Prin urmare, nu ne mai alegem liber întrebările, ci le preluăm, abil, din noua – rentabilă – morală universitară, bine hrănită de presa momentului, de revoluţionara „corectitudine politică“, de „problemele“ zilei”

Apreciem verticalitatea si consecventa domnului Plesu.

Despre bucurie

“Am impresia că viața oamenilor se desfășoară pe o bază greșită. Există o gravă neînțelegere în punctul de pornire. Oamenii nu recunosc minunea pe care o constituie viața însăși, globul acesta pământesc care se învârtește în haos și îi poartă în mersul lui prin veacuri.
Ceea ce le lipsește oamenilor din vremea noastră e dimensiunea cosmică, sentimentul acesta al aventurii spiritului, dincolo de realitatea aparentă.
Oamenii actuali nu au antene pentru a pătrunde în realitatea adevărată, în singura realitate care contează. Se lasă amăgiți de aparențe și se opresc la ele. Nu merg mai departe. Pentru că îi împiedică această stupidă nevoie de securitate care taie aripile aventurii și care ferecă spiritul în închisoarea conformismului.
Întotdeauna, ceea ce m-a susținut a fost bucuria. În cele mai grele împrejurări ale vieții, am știut s-o găsesc în drumul meu. Mergeam cântând. Știam că ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Și nimic nu mă oprea. Pe acest sentiment al minunii pe care o reprezintă viața, al bucuriei, e clădită toată opera mea.”

Constantin Brâncuși – octombrie 1938, Conversații cu Ionel Jianu. Text publicat în Revista Fundațiilor Regale, nr.9, septembrie 1946.

#brancusi142 #brancusi #19februarie

Via Brancusi Week pe Facebook

Dovezi cosmologice despre Agentul Inteligent emise de Isaac Newton

Doctorul Richard Bentley, de la Episcopia Worcester, Westminster, 10 dec 1962 (Preluate din volumul Elemente de cosmologie –Dacia 2001 – Cosmin Călușer):

  • Mișcările pe care planetele le au nu ar putea proveni de la cauze naturale ci sunt imprimate de un agent inteligent
  • Mișcările planetelor în același plan fără variații considerabile sunt efectul unei intenții
  • Aceeași cauză a dat planetelor viteze potrivite – care altfel ar avea orbite excentrice după perioada în care materia s-a agregat
  • De asemenea, dacă vitezele planetelor ar fi diferite atunci aceastea nu s-ar putea mișca în jurul soarelui ca în prezent ci în hiperbole și parabole excentrice.

Romanian Academic Network

Romanian Academic Network este grupul evanghelicilor, doctoranzi, cercetători sau cadre didactice, care activează în mediul academic din România. Acest grup se concentrează pe ceea ce noi credem că este cea mai influentă instituție în lume astăzi: universitatea. Este o urgență ca mișcarea evanghelică din Europa să dezvolte cadre didactice și cercetători care să ajungă experți în domeniul studiat, să dovedească excelență academică, să aibă o perspectivă creștină asupra vieții și să fie dedicați fără rezerve să Îl slujească pe Dumnezeu în mediile de învățământ.

Pe 22 septembrie 2017 va avea loc la Cluj-Napoca prima intalnire din cadrul acestei retele academice. Inscrierile se pot face aici: http://academic-network.emanuel.ro

Giulgiul din Torino si creatinina

Şi Iosif a cumpărat o pânză subţire de in, a dat jos pe Isus de pe cruce, L-a înfăşurat în pânza de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă [Marcu15:46].

Despre Giulgiul din Torino s-au scris multe iar părerile sunt împărțite. Unii susțin că este pânza în care a fost înfășurat Iisus Hristos după răstignire, alții cred că este vorba despre un artefact medieval. Un documentar prezentat pe National Geoghraphic mergea chiar până la ideea că giulgiul este de fapt prima fotografie din istorie, un autoportret al lui Leonardo DaVinci (un selfie, cum am spune acum).

Carlino E., De Caro L., Giannini C. și Fanti G. au publicat recent în revista PLoSOne un studiu științific care aduce noi dovezi cu privire la particularitățile biologice ale giulgiului. Ei au investigat o bucată din acesta cu ajutorul microscopiei electronice de transmisie (TEM) – fascicule de electroni sunt transmise printr-un obiect pentru a crea o imagine. Rezolutia este extrem de ridicată astfel încât s-au putut surprinde detalii foarte fine, de câteva mii de ori față de microscopia optică.

Ceea ce au observat cercetătorii a fost că giulgiul conține urme de sânge uman care nu indică un organism sănătos din punct de vedere biologic. Există un conținut ridicat de creatinină (în serul sanguin) care este observat de obicei în cazul traumelor. Valorile crescute ale creatininei sunt prezente în ser în cazuri de insuficineță renală cronică și distrofie musculară progresivă. Autorii citează o serie de studii medicale recente în care nivelurile mari de creatinină din ser survin ca urmare a unor traumatisme severe ale rinichilor, în special în urma unor accidente grave de circulație sau asociate unor traume musculare scheletice puternice.

Cercetătorii concluzionează că în giulgiul din Torino a fost împachetat un om care a suferit politraumatisme severe de tipul torturii. Giulgiul conține într-adevăr urme de ser sanguin, o distribuție uniformă de nanoparticule de creatină de dimensiunea de 30-100nm legate de structuri ferice,  în fibrele de in care nu puteau fi obținute cu ajutorul pigmenților de culoare.

Săgeţile Lui mă înconjoară din toate părţile. El Îmi străpunge rărunchii fără milă, îmi varsă fierea pe pământ [Iov16:13].

Fotografie: replica a Giulgiului în Basilica din Cracovia – photo  by Milu Todut, mai 2014

Carlino E, De Caro L, Giannini C, Fanti G (2017) Atomic resolution studies detect new biologic evidences on the Turin Shroud. PLoS ONE 12(6): e0180487. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0180487

 

Despre supereroi

Am revăzut de curând seria BATMAN iar filmul de debut Batman begins mi-a atras atenția în mod deosebit. Mi-am pus întrebarea: de ce au nevoie oamenii de supereroi? De ce au nevoie să fie salvați?

Este această nevoie înrădăcinată undeva în subconștientul colectiv, că omul este căzut și are nevoie de eliberare? Este răul undeva acolo și au nevoie oamenii obișnuiți de cineva din afara sistemului pentru a-i proteja și scăpa?

Iată unele idei pe care le-am desprins din film:

dorința de a ajuta oamenii în nevoie

dorința de a face dreptate

eroul e de partea binelui

are puteri supranaturale dar nu abuzează de ele pentru a face răul

este acolo unde ai nevoie de el și când ai nevoie de el

te vede chiar și atunci când tu nu îl vezi

știe când ești în primejdie

nu se dezvăluie pe sine pentru a te atrage de partea lui ci te lasă să îl descoperi

intervine în momentul în care nu poți face față situației

acceptă contribuția ta la planul său chiar dacă pari un biet pion nesemnificativ

răspunde nevoii oamenilor obișnuiți de a fi salvați

binele învinge răul, în cele din urmă

Acestea au fost câteva trăsături ale supereroului imaginat care sunt comune Supereroului creștinismului, dacă se poate spune asta. Este demersul deplasat sau lipsit de reverență? Neadecvat? Cred că nu. Să nu uităm că și în trecut popoare au demonstrat prin ceea ce au lăsat în urma lor că “veșnicia era în inimile lor”.

Comuniune

COMUNIUNE

(Teatru // Text: Ioana GAVRILOVICI // Regia: Andra BUICU // Premiera: 14.04.2017)

Piesa are mai multe scene dar pot fi percepute două părți distincte: una narativă și una simbolistă. Prima parte propune prezentarea unui fir epic care merge de la ascensiunea zeolutului Baraba până la capturarea și încarcerarea acestuia de către romani. În câteva tablouri sunt introduse personajele și sunt prezentate tâlhăriile și petrecerile evreilor dar și demersurile ostașilor romani. Jocul scenic este simplu și direct, în general surprinzător de bun pentru amatori, dar comparabil cu ceea ce se poate vedea la teatrul studențesc Imago, spre exemplu. Costumele sunt de asemenea de remarcat.

Partea a doua începe în întuneric, este scena închisorii. Baraba ajunge înconjurat de demoni și alți condamnați, singur și abandonat. Visul său de mărire si de libertate parea ca se încheie aici. Oarecum criptic, are loc transformarea lui Baraba dintr-un un om sangvinic, de acțiune, brutal, poate puțin naiv, intr-un personaj disperat, agonic, însă căruia îi rămâne totuși speranța în eliberarea lui, contrar tuturor evidențelor. Viziunea regizorala este una matură, curajoasă, piesa folosind tehnologia în interesul său: jocuri de lumini și inserții audio, într-o prezentare unitară, inteligentă, negratuită. Este remarcabilă prezența lui David Mocan, cu un discurs expresiv, care alături de povestior, ușor faustian, sunt cred cei mai buni actori din această piesă. Tabloul răstignirii, încărcat de emoție autentică, este punctul culminant al piesei. Ușor previzibil, un copac înflorit, proiecție a florii albe plăpânde din mâna naratorului, este consumat într-un act colectiv sălbatic și violent.

Vocea înregistrată a sculptorului Liviu Mocan face mult pentru acest spectacol, la fel ca sunetul șofarului sau a strigătului de luptă Înviere. Finalul este prea “consumat”, prea dus pana la capat, prin detalieri si explicații.

Baraba nu reușeste să se integreze sau să se impună în neamul său: este un outlaw. Nu are părtășie nici cu cei din banda lui, cei care îi știau de frică dar de fapt nu prea îl respectau și care până la urmă ajung să se lepede de el pentru a-și salva pielea. Nu se apropie nici de hangiță care îl trădează romanilor. Ramâne singur și abandonat. Comuniunea lui Baraba are loc în mod desăvârșit doar cu Cel îmbracăt în alb, Cel înviat. Comuniunea are loc prin asumarea completă a identității Celuilalt.

Fotografii: VIA

Credinta si necredinta

Mi-am amintit de o vorbă de duh – una dintr-o mie – a lui Henri Wald: „Sînt un om credincios. Cred că Dumnezeu nu există.“ Dincolo de poantă, afirmaţia aceasta deschide o suită de subteme, care ar merita să fie dezvoltate. Ea semnalează, de pildă, faptul că ateismul nu e mai puţin o „credinţă“ decît credinţa însăşi. La fel de greu de argumentat raţional, la fel de radical şi în aceeaşi măsură pasibil de „fundamentalism“. Pe de altă parte, sîntem îndemnaţi să observăm că nu există doar categoria credincioşilor şi cea a necredincioşilor. Există şi categoria celor care cred că cred (dar, în realitate, aderă la o formă de ritualism cutumiar) şi categoria celor care nu cred că cred, pentru că îşi fac o idee falsă despre ce înseamnă „a crede“.

Andrei PLESU

preluat din Dilema veche, nr. 682, 16-22 martie 2017