Category Archives: cărţi

Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste

Un nou titlu semnat Andrei Pleşu este în pregătire la Humanitas: Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste. Deşi pare a fi o carte cu un subiect cunoscut, sintagma “adevărul ca poveste” pare a-i oferi o valoare deosebită datorită contextualizării în cultutra societăţii din care facem parte.

Există întrebări cărora li se poate răspunde prompt şi pertinent. De la cele ale experienţei curente (Ce număr porţi la pantofi?), până la cele ale expertizei ştiinţifice (Ce este legea gravitaţiei?). Există şi întrebări, cele ale primei copilării, care par simple, sau suprarealiste, dar al căror răspuns solicită mai curând talentul metafizic sau fantezia: De ce are mâna cinci degete?, Cine a inventat somnul? Există, în sfârşit, întrebările „mari“, întrebările ultimative, cărora îmi place să le spun „ruseşti“, căci fac substanţa multor insomnii dostoievskiene: Ce este fericirea?, De ce există răul?, Care e sensul vieţii?

Pentru astfel de întrebări, nu poţi să propui un răspuns geometric, ci o analogie, o metaforă, un „ocoliş“ transfigurator. E cea mai adecvată soluţie. Singura. În loc să spui, savant: „uite cum stau lucrurile!“, spui: „hai mai bine să-ţi spun o poveste“.

În cartea de faţă, va fi vorba despre poveştile spuse de Iisus, în efortul Lui de a-i familiariza pe cei din jur cu metabolismul împărăţiei Sale. Sarcina pe care şi-o asumă e imposibilă, aşadar e pe măsura divinităţii Sale: are de vorbit despre lucruri inevidente, are de oferit ajutor, fără să cadă în reţetă şi abuz doctrinar, şi are de dat nu doar materie de reflecţie, ci şi motivaţie de viaţă, suport existenţial. (Andrei PLEŞU via humanitas.ro)

CS Lewis recomandare de lectura pe ZiuadeCluj

„Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii”

Autor: C.S. Lewis Preţ: 45 lei Editura: Humanitas

Editura Humanitas prezintă la secţiunea „Noutăţi” a portalului humanitas.ro volumul „Despre minuni.Cele patru iubiri.Problema durerii”. „Despre minuni pleacă de la ideea că miracolul creştin fundamental este întruparea, toate celelalte pregătindu-l sau decurgând din el. Ca atare, creştinii ar trebui nu numai să accepte minunile, ci şi să le privească drept dovezi de implicare directă a Domnului în creaţia Sa. Cele patru iubiri puse în evidenţă de Lewis sunt Afecţiunea, Prietenia, Erosul şi Mila, fiecare cu trăsăturile ei distincte, în ciuda zonelor de suprapunere. Autorul atrage atenţia asupra decepţiilor şi distorsiunilor proprii primelor trei iubiri, cele „naturale”, care rămân primejdioase atâta vreme cât cea de-a patra, iubirea „divină”, nu le înglobează. Problema durerii îşi propune să dea o soluţie dilemei creştine: dacă Dumnezeu este bun şi atotputernic, cum de îngăduie ca făpturile pe care le-a creat să sufere durerea? Autorul atrage atenţia de la bun început ca nici o soluţie intelectuală a problemei durerii nu poate înlocui curajul, simpatia umană şi mai ales dragostea de Dumnezeu”, au scris reprezentanţii editurii Humanitas în prezentarea volumului. (www.humanitas.ro)

via ZiuadeCluj

Volumul se poate comanda de pe site-ul editurii.

50 de ani de la publicarea cartii Potopul din Genesa

În noiembrie 1959 Universitatea din Chicago a fost gazda aniversării centenarului Darwin marcând 100 de ani de la publicarea cărții Originiea Speciilor de către naturalistul englez Charles Darwin. Printre oamenii de știință învitați să vorbească s-a numărat și biologul evoluționist Sir Julian Huxley despre care se spune că a constatat satisfăcut cu acea ocazie moartea creaționismului.

După doar doi ani teologul John C. Whitcomb (n. 1924) și inginerul hidraulic Henry M. Morris (1918 – 2006) publicau cartea Potopul din Genesa (The Genesis Flood), o carte deschizătoare de drumuri în care autorii și-au propus să creeze o nouă paradigmă geologică bazată pe o interpretare literar-istorică a narațiunii potopului biblic.

În 1953 American Scientific Affliliation l-a invitat pe Henry Morris să țină o prelegere despre hidrodinamica potopului, ocazie cu care l-a întâlnit pe John Whitcomb. Cei doi au început astfel colaborarea care urma să ducă peste 8 ani la publicarea cărții ce a reînviat înteresul pentru geologia potopului și a marcat nașterea mișcării creaționiste contemporane.

În esență cartea pune la îndoială validitatea modelului uniformitarian al geologiei moderne și propune în schimb catastrofismul, un model științific care afirmă că straturile geologice pot fi înțeles prin referire la potopul global responsabil printre altele de formarea majorității fosilelor. Axioma cu care lucrează autorii este că Biblia este revelație autoritativă și în privința informațiilor istorice pe care le conține, nu doar în materie de religie.

Genesis Flood a propus un nou model științific geologic și ca orice model conține interpretări și argumente tentative, incomplete sau chiar eronate. Genesis Flood este, ca și Originea Speciilor a lui Charles Darwin, nu un model perfect și complet, ci este doar un seminal deschizător de drumuri. La fel cum oamenii de știință evoluționiști au clădit pe Originea Speciilor o teorie științifică, și cercetătorii creaționiștii, mult mai puțini ca număr și resurse, clădesc pe axiomele și ideile îndrăznețe ale celor doi autori, Morris și Whitcomb. De altfel, modelul geologic al lui Morris a fost dus mai departe de către Andrew A. Snelling (PhD), om de știință din Australia în cartea Trecutul Catastrofic al Pământului (Earth’s Catrastophic Past, 2009).

Dintre cărțile scris de Henry M. Morris au fost traduse în românește Creaționismul Științific și Bazele Biblice ale Stiintei Moderne (Societatea Misionară Română, Wheaton, Illinois, 1993).

C.S. Lewis despre literatura

“Deseori putem să îi facem pe oameni părtaşi punctului de vedere creştin pentru aproximativ o jumătate de oră; dar din momentul în care au plecat de la prelegerea noastră sau au lăsat din mână articolul, ei se întorc într-o lume în care poziţia opusă este considerată indiscutabilă. Atâta timp cît această situaţie există, succesul larg răspândit este imposibil. Trebuie să atacăm linia de comunicare a vrăjmaşului. Ceea ce ne dorim nu sunt mai multe cărţulii despre creştinism ci mai multe cărţi scrise de creştini pe alte subiecte – cu creştinismul în stare latentă. Putem înţelege acest lucru dacă îl privim din cealaltă perspectivă. Credinţa noastră nu este foarte probabil a fi zdruncinată de vreo carte despre hinduism. Dar oricând citim o carte elementară de geologie, botanică, politică sau astronomie suntem zguduiţi dacă găsim că implicaţiile acesteia sunt hinduse. Nu cărţile scrise în apărarea directă a materialismului fac din omul modern un materialist; ci presupunerile materialiste din toate celelate cărţi. În acelaşi fel, nu cărţile despre creştinism îl vor pune pe gânduri. Dar va fi provocat dacă, oricând ar dori o introducere uşoară într-un oarecare domeniu al ştiinţei, cea mai bună lucrare pe piaţă ar fi scrisă de un creştin”. (C.S. Lewis în God in the Dock, p. 93)

Este important de adăugat faptul că C.S. Lewis era adeptul unei literaturi oneste. În volumul de eseuri apărut la editura Humanitas, Despre lumea aceasta şi despre alte lumi, autorul face următoarea remarcă cu privire la cărţile de poveşti: „Unii oameni cred că am început să scriu basme întrebându-mă cum le-aş putea spune copiilor ceva despre creştinism; apoi mi-am ales basmul ca unealtă, am strâns informaţii despre psihologia copiilor şi am hotărât pentru ce categorie de vârstă să scriu, am întocmit o listă de adevăruri creştine fundamentale şi am făurit «alegorii» care să le exprime concret. Toate astea sunt pură fantasmagorie. N-aş fi putut cu nici un chip să scriu aşa. Totul a început cu nişte imagini: un faun cu o umbrelă, o regină pe o sanie, un leu magnific. Iar elementul creştin şi-a făcut singur loc în poveste.”

Un dialog Dawkins – McGrath

În cele ce urmează doresc să vă ofer un schimb de replici  la distanţă <de o carte> între Alister McGrath şi Richard Dawkins. Cartea lui McGrath Dawkins: O amăgire? (The Dawkins Delusion?) este un răspuns dat de către filosoful şi chimistul de la Oxford cărţii Himera credinţei în Dumnezeu (The God Delusion) scrisă de zoologul Dawkins de la Oxford. Modalitatea de expunere nu ar trebui înţeleasă ca o încercare de a prezenta poziţia creştină susţinută de Alister McGrath ca învingătoare iar cea ateistă reprezentată de Richard Dawkins ca fiind învinsă. Am dorit să prezentăm într-un mod original cât mai obiectiv cu putinţă modul în care McGrath răspunde opiniilor exprimate de Dawkins în “Himera credinţei în Dumnezeu”. Ideea acestui dialog a plecat de la dorinţa realizării unei recenzii la cartea lui McGrath, iar modalitatea de prezentare a fost aleasă datorită stilului cărţii lui McGrath care tatează pe rând diferite idei enunţate de Dawkins. Nu ar trebui înţeles de aici că cineva a câştigat în urma discuţiei imaginate mai jos. De fapt replicile de mai jos nu sunt imaginate. Ele sunt extrase din cele două volume şi aranjate într-un dialog coerent, în spiritul ideilor susţinute de cei doi, pe cât posibil cu păstrarea sensului din context. Pentru a uşura citirea am preferat să renunţăm la ghilimele iar atunci când am redat cuvintele autorilor am folosit italicele şi am menţionat în notele de subsol pagina fiecărei cărţi. De asemenea, nu vom insista asupra punctelor în care cei doi sunt de acord, destule de altfel şi vom încerca să lăsam pe dinafară afirmaţiile tendenţioase şi jignitoare ale lui Dawkins la adresa religiei/credinţei.

1. Amăgit în privinţa lui Dumnezeu?

Alister McGrath: Cartea dumneavoastră domnule Dawkins a fost tradusă în multe limbi şi a fost descrisă de unii ca best-sellerul surpriză al anului 2006, însă se pare că nu oferă o definiţie riguroasă termenului amăgire (delusion) pe care îl folosiţi cu privire la credinţa în Dumnezeu. Totuşi cred că este destul de clar că se referă la o credinţă care nu se bazează pe nicio dovadă, sau, şi mai rău, care ignoră orice dovadă.[1]

Richard Dawkins: Termenul din titlul cărţii i-a neliniştit pe unii psihiatri dar ceea ce spuneţi este corect: felul de amăgire la care mă refer este o falsă credinţă persistentă susţinută împotriva dovezilor contrare evidente. Scrie  asta în prefaţa cărţii.[2] Credinţa reprezintă un rău exact pentru că nu pretinde vreo justificare şi nici nu produce vreun argument.[3]

Alister McGrath: Dar acestea nu sunt definiţiile creştine ale credinţei ci unele inventate pentru a sluji propiriilor scopuri polemice.[4]

Richard Dawkins: Se spune adesea că în creier există un spaţiu intermediar în formă de Dumnezeu care trebuie umplut indiferent dacă Dumnezeu există cu adevărat sau nu.[5] Un fenomen specific copilăriei, cel al “prietenului imaginar” cred că are afinităţi cu credinţa de tip religios,[6] cu credinţa de tip teist al adulţilor[7]

Alister McGrath: Ceea ce spuneţi de fapt este că a crede în dumnezeu e totuna cu a crede în Zâna Măseluţă sau în Moş Crăciun. Oamenii abandonează aceste credinţe copilăreşti de îndată ce devin capabili de o gândire bazată pe dovezi. Analogia este în mod evident eronată şi nu caută decăt să ironizeze religia. Câţi oameni au început să creadă în Moş Crăciun la o vârstă adultă?[8]  De ce atât de mulţi oameni îl descoperă pe Dumnezeu în a doua parte a vieţii şi nicidecum nu văd în acest lucru o regresie? Nu cred că explicaţi acest lucru[9].

Richard Dawkins: Societatea noastră, incluzând zona nonreligioasă, a acceptat ideea absurdă că este nomal şi corect să îndoctrinezi copii mici în religia părinţilor lor şi să le aplici etichete religioase precum copil catolic, copil protestant.[10] Dacă v-aţi născut în Arkansas şi consideraţi creştinismul ca fiind adevărat şi Islamul fals, înţelegând bine că aţi fi gândit exact contrariul dacă v-aţi fi născut în Afganistan, atunci sunteţi o victimă a îndoctrinării din copilărie.[11]

Alister McGrath: Mă tem foarte tare că propovăduitorii secularismului nu vor face decât să le bage ei înşişi pe gât propriile dogme aceloraşi copii cărora le lipseşte discernământul necesar pentru a evalua ideile de acest fel.[12] Această abordare aduce tulburător de mult cu programele antireligioase sovietice din anii 50. Este necesară practicarea unei educaţii religioase de bună calitate în domeniul public care să contracareze stereotipurile dăunătoare şi reprezentările scandalos de greşite ale fundamentalismului ateu.[13]

Richard Dawkins: Trebuie să reiterez faptul că ostilitatea pe care eu şi alţi atei o manifestăm ocazional contra religiei se limitează la vorbe. Simt nevoia să elimin această acuzaţie de funadamentalism.[14] De asemenea, este uşor de confundat fundamentalismul cu pasiunea[15]

Alister McGrath: Dacă aţi fi consecvenţi ar trebui să reacţionaţi la fel de ultragiat de reprezentările greşite ale religiei.[16]  Abuzul constă numai în a le impune amăgiri şi dogme religioase nu şi anti-religioase?

Richard Dawkins: Fac tot ceea ce îmi stă în putere pentru a-i avertiza pe oameni împotriva credinţei înseşi, nu numai împotriva aşa numiţilor extremişti. Învăţăturile religiei “moderate” deşi nu sunt ele însele extremiste reprezintă o invitaţie liberă la extremism.[17] Dacă cineva spune că ceva face parte din credinţa lui acest lucru trebuie respectat până când într-o bună zi se manifestă printr-un masacru oribil precum distrugerea World Trade Center sau atentatele sinucigaşe de la Londra sau Madrid.

Alister McGrath: Polemica antireligioasă pe care dumneavoastră o susţineţi are ca trăsătură faptul că prezintă patologicul ca pe ceva normal, perifericul ca ţinând de centralitate, ciudăţeniile ca şi cum ele ar fi curentul predominant. Această tehnică nu este una ştiinţifică.[18]

Richard Dawkins: Cititorii credinciosi care vor citi cartea mea vor deveni atei atunci când o vor termina. Capetele pătrate dintre cei credincioşi sunt desigur imune la argumentaţie după atâţia ani de îndoctrinare în copilărie.[19] Creştinismul este o falsă credinţă persistentă întreţinută în ciuda unor puternice dovezi care o contrazic.[20]

Alister McGrath: Dar atunci problema este cum anume pot fi aceste capete pătrate obsedate de credinţă convinşi că ateul deţine dreptatea, că realitatea le confirmă presupunerile, când ele sunt în aşa măsură amăgite de religie încât au devenit imune în faţa oricărei argumentaţii raţionale.[21]

Richard Dawkins: Haideţi să luăm un exemplu. Martin Luther a fost foarte conştient de faptul că raţiunea reprezintă marele inamic al religiei şi a avertizat adesea împotriva pericolelor ei. Raţiunea este cel mai mare duşman pe care îl are credinţa, raţiunea ar trebui distrusă în toţi creştinii.[22]

Alister McGrath: Ceea ce sublinia Luther de fapt era că raţiunea omului n-ar putea niciodată să se pătrundă pe de-a întregul de niciuna dintre temele centrale ale credinţei creştine – fără ca Dumnezeu să ceară oamenilor să facă şi ei ceva în schimb pentru El.[23] Acestea nu sunt probe, nu sunt argumente, sunt anecdote. Distrugerea intelectuală şi culturală a religiei este primul aspect al fundamentalismului.

Richard Dawkins: Haideţi să ne uităm la argumentele privind existenţa lui Dumnezeu şi în speţă la “dovezile” lui Toma D’Aquino pretinse în seculul al XIII-lea, argumente care nu dovedesc nimic de fapt. Argumentele precum mişcătorul nemişcat (nimic nu se miscă fără a fi fost mişcat în prealabil de ceva sau cineva), cauza necauzată (orice efect are o cauză) şi argumentul cosmologic, se sprijină pe ideea regresiei şi pentru a o încheia au nevoie de Dumnezeu. Ele induc nejustificata presupunere că Dumnezeu este imun la regresie. Este mult mai economic să invocăm spre exemplu “o singularitate Big Bang” sau vreun alt concept fizic încă necunoscut.[24]

Alister McGrath: Deşi acestea sunt considerate în mod tradiţional argumente în favoarea existenţei lui Dumnezeu ele nu fac altceva decât să demonstreze coerenţa internă a credinţei în Dumnezeu.[25]

Richard Dawkins: Dar cine l-a proiectat pe proiectant? Cine l-a făcut pe Dumnezeu? Un Dumnezeu proiectant nu poate fi de folos pentru a explica organizarea complexităţii pentru că orice Dumnezeu în stare să proiectze ceva ar trebui să fie suficient de complex el însuşi pentru a pretinde, în ceea ce-l priveşte, acelaşi tip de explicaţie.[26] Dumnezeu este foarte improbabil.

Alister McGrath: Problema nu este dacă Dumnezeu nu este probabil ci dacă Dumnezeu este real.[27]

Richard Dawkins: În cazul în care există un gol în cunoaşterea actuală, dacă se găseşte un interval aparent se presupune că trebuie umplut automat cu Dumnezeu.[28] Ştiinţa avansează iar intervalul se micşorează până ce intervalul se închide şi Dumnezeu nu va mai avea loc.

Alister McGrath: Iată un bun exemplu pentru modul în care dialogul dintre ştiinţă şi teologie creştină poate conduce la unele rezultate bine venite [29].

2. A dovedit ştiinţa inexistenţa lui Dumnezeu?

Alister McGrath: Însă nu putem afirma că ştiinţa a dovedit inexistenţa lui Dumnezeu. Ştiinţele naturii, folosofia, religia şi literatura îşi au toate un loc legitim în căutarea adevărului şi a sensului, pe care o întreprinde omul.[30]

Richard Dawkins: În cartea Rocks of Ages, Stephen Jay Gould introduce conceptul de NOMA (non overlapping magisteria – magisterii nesuperpozabili) cu referire la domeniul ştiinţei şi domeniul teologiei, care sunt doi magisteri care nu se intersectează. Ştiinţa se ocupă cu studierea universului şi cu funcţionarea lui iar religia cu întrebările privind sensul ultim şi valorile morale. Acest lucru sună îngrozitor.[31] NOMA are popularitatea numai pentru că nu există dovezi care să susţină ipoteza Dumnezeu.[32]

Alister McGrath: Există opţiunea POMA (partialy overlapping magisteria – magisterii parţial superpozabili), care reflectă înţelegerea faptului că ştiinţa şi religia oferă posibilităţi de reciprocă punere în valoare, dată fiind interpretarea subiectelor şi a metodelor de lucru respective.[33] În anul 2006, acelaşi an în care a fost publicată Himera…., au fost publicate şi trei alte cărţi care par a urma această direcţie:

1. Owen Gingerich – astronom la Harvard – a publicat God’s Universe

2. Francis Collins – biolog aflat la conducerea Proiectului genomului Uman – a publicat God’s Language[34]

3. Paul Davies – cosmolog – a publicat The Goldilocks Enigma: Why is the Univers just Right for Life?

Richard Dawkins: Ştiinţa şi religia sunt prinse într-o luptă pe viaţă şi pe moarte. Ca om de ştiinţă mă opun religiei fundamentaliste pentru că ea corupe în mod activ iniţiativa ştiinţifică. Subminează ştiinţa şi secătuieşte intelectul.[35] Unii teişti arată că evoluţia prin selecţie naturală ar fi o cale foarte uşoară şi simplă de a obţine o lume plină de viaţă. Dumnezeu nu ar avea nevoie să facă absolut nimic![36] De-a lungul secolului al douazecilea a devenit dificil să găseşti oameni de ştiinţă practicanţi ai religiei deşi aceştia nu sunt neapărat rari. Printre oamenii de ştiinţă contemporani britanici pot fi alese trei nume: Peacocke, Stannard şi Polkinghorne dar continui să rămân perplex nu atât faţă de credinţa lor într-un leguitor cosmic cât de încredinţarea lor în amănuntele religiei creştine: învierea, iertarea păcatelor.[37] În Statele Unite un exemplu asemănător ar fi Francis Collins.

Alister McGrath: Prezumţia fundamentală aici este că adevăraţii oameni de ştiinţă trebuie să fie atei.[38] Natura se oferă ca o carte deschisă multor interpretări. Poate fi explicată ateist, deist, teist sau în multe alte feluri, dar nu se cere interpretată în niciunul dintre ele. O persoană poate intra în categoria “adevăraţilor” oameni de ştiinţă fără a fi de parte niciunei viziuni – religioasă, spirituală sau anti-religioasă – asupra lumii.[39] Aşa se face că lumea este împărţită în două tabere: pe de-o parte raţionalismul; pe de altă parte, superstiţia. Acest mod de a gândi în dihotomii absolute este unul fundamentalist. Aţi rămas blocat în tranşeea propriei versiuni de dualism fundamentalist, având o perspectivă puternic polarizată asupra lumii. Pare că soluţia oferită de a scăpa de fundamentalismul religios este ca viciile sale să fie reproduse de atei.[40] Arătaţi o insistenţă dogmatico-isterică asupra implicatilor ateiste ale darwinismului.[41]

Richard Dawkins:  Eu pur şi simplu aş prefera un fundamentalist sincer unui ipocrit.[42]

3. Care sunt originile religiei?

Alister McGrath: A-ţi dori ceva nu înseamnă că acel ceva nu există. Setea omului se referă la nevoia de apă. Astfel, concepţiile despre lume şi viaţă sunt rezultate ale năzuinţelor şi nevoilor omului; inclusiv viziunea ateistă asupra lumii poate fi înţeleasă ca o reacţie la dorinţa de autonomie morală a omului.[43]

Richard Dawkins: Fac parte dintr-un număr tot mai mare de biologi care consideră religia drept un produs secundar al altceva.[44] Comportamentul religios poate reprezenta un rateu, un nefericit produs secundaral unei înclinaţii psihologice fundamentale care este sau a fost folositoare.[45]

Alister McGrath: Cea mai mare problemă cu argumentaţia aceasta nu este aceea că se bazează mai mult pe jaloane verbale şi afirmaţii îndrăzneţe ci lipsa dovezilor clare oferite în sprijinul ei.[46] În ultimă instanţă această argumentaţie se învârte în cerc pentru că îşi presupune propriile concluzii. Pleacă de la premisa că nu există Dumnezeu, după care îşi propune să demonstreze că poate fi găsită o explicaţie a lui Dumnezeu care să fie în deplin acord cu premisa.

Richard Dawkins: Selecţia naturală construieşte creierul copilului cu tendinţa de a crede orice i se spune din partea părinţilor şi a bătrânilor tribului. Subprodusul inevitabil este vulnerabilitatea la infecţiile viruşilor mentali.

Alister McGrath: Activitatea cerebrală este în realitate cauza (în sensul de condiţie necesară) a tot ceea ce înseamnă experienţă şi comportament uman.[47] Păreţi că asociaţi aici experienţa religioasă una a patologiei cerebrale. Acest virus al minţii este un construct esenţialmente polemic.[48] menit să discrediteze idei care nu vă sunt pe plac. Cauza supremă a experienţei religioase este Dumnezeu.[49]

Richard Dawkins: Genele culturale sau memele sunt unităţi de moştenire culturală. Unele idei religioase supravieţuiesc prin meritul lor, în orice bagaj genetic. Cele mai mult religii evoluează.[50]

Alister McGrath: A văzut cineva vreodată aceste entităţi făcându-şi salturile de la un creier la altul sau pur şi simplu existând în mediul lor? Întrebarea nu are nimic de a face cu religia. Nu există o definiţie clară a memului, nu există un model verificabil după care memele influenţează cultura. Memul este izvorât din credinţa fermă în darwinismul universal.[51] Le lipseşte suportul ştiinţific.[52] De ce ar fi nevoie de biologie pentru a explica un fenomen cultural?

4. Este religia un rău?

Richard Dawkins: Dumnezeul Vechiului Testament este gelos şi mândru, meschin, nedrept, obsedat de a ţine controlul, răzbunător etc. [53]

Alister McGrath: Într-un asemenea Dumnezeu n-aş crede nici eu.[54] O asemenea abordare ridiculizează, distorsionează, minimalizează şi demonizează.[55] De ce sunt ignorate însă pasajele care vorbesc despre iertare şi compasiune? Scripturile ebraice sunt citite şi interpretate printr-un filtru sau o prismă cristologică. Iisus nu a creat vinul evangheliilor de novo ci a luat apa legii evreilor şi a transformat-o în ceva mai bun.[56]

Himera credinţei în Dumnezeu pare să-şi propună mai degrabă să-i liniştească pe ateii a căror credinţă a început să se clatine: confruntarea obiectivă cu faptele este înlocuită cu profesiuni de credinţă strict personale. Profunda şi tulburătoarea anxietate cu privire la viitorul ateismului explică înaltul grad de dogmatism şi stilul retoric agresiv al noului fundamentalism secular. Fundamentalismul ia naştere atunci când o viziune asupra lumii se simte în primejdie. Himera credinţei în Dumnezeu este o scriere teatrală mai degrabă decât savantă – un atac de retorism feroce împotriva religiei şi o pledoarie pătimaşă pentru alungarea ei la periferia amorfă a societăţii acolo unde nu mai poate face rău nimănui. Dar dacă ateismul este o amăgire legată de Dumnezeu?[57]

Note de subsol:
  1. Alister McGrath – Dawkins: o amăgire?, p. 21 []
  2. Richard Dawkins – Himera credinţei în Dumnezeu, p. 12 []
  3. Richard Dawkins – Himera credinţei în Dumnezeu, p. 312 []
  4. Alister McGrath – O amăgire?, p. 22 []
  5. Richard Dawkins – Himera …, p. 349 []
  6. Richard Dawkins – Himera …, p. 350 []
  7. Richard Dawkins – Himera …, p. 351 []
  8. Alister McGrath – O amăgire?, p. 25 []
  9. Alister McGrath – O amăgire?, p. 26 []
  10. Richard Dawkins – Himera …, p. 344 []
  11. Richard Dawkins – Himera …, p. 9 []
  12. Alister McGrath – O amăgire?, p. 27 []
  13. Alister McGrath – O amăgire?, p. 28 []
  14. Richard Dawkins – Himera …, p. 285 []
  15. Richard Dawkins – Himera …, p. 286 []
  16. Alister McGrath – O amăgire?, p. 29 []
  17. Richard Dawkins – Himera …, p. 311 []
  18. Alister McGrath – O amăgire?, p. 30 []
  19. Richard Dawkins – Himera …, p. 12 []
  20. Richard Dawkins – Himera …, p. 5 []
  21. Alister McGrath – O amăgire?, p. 31 []
  22. Richard Dawkins – Himera …, p. 198 []
  23. Alister McGrath – O amăgire?, p. 33 []
  24. Richard Dawkins – Himera …, p. 88 []
  25. Alister McGrath – O amăgire?, p. 36 []
  26. Richard Dawkins – Himera …, p. 119 []
  27. Alister McGrath – O amăgire?, p. 42 []
  28. Richard Dawkins – Himera …, p. 133 []
  29. Alister McGrath – O amăgire?, p. 44 []
  30. Alister McGrath – O amăgire?, p. 60 []
  31. Richard Dawkins – Himera …, p. 68 []
  32. Richard Dawkins – Himera …, p. 72 []
  33. Alister McGrath – O amăgire?, p. 62 []
  34. apărută la Curtea Veche – Limbajul Lui Dumnezeu []
  35. Richard Dawkins – Himera …, p. 287 []
  36. Richard Dawkins – Himera …, p. 126 []
  37. Richard Dawkins – Himera …, p. 109 []
  38. Alister McGrath – O amăgire?, p. 70 []
  39. Alister McGrath – O amăgire?, p. 71 []
  40. Alister McGrath – O amăgire?, p. 75 []
  41. Alister McGrath – O amăgire?, p. 76 []
  42. Richard Dawkins – Himera …, p. 80, citat de Michael Ruse []
  43. Alister McGrath – O amăgire?, p. 85 []
  44. Richard Dawkins – Himera …, p. 179 []
  45. Richard Dawkins – Himera …, p. 180 []
  46. Alister McGrath – O amăgire?, p. 88 []
  47. Alister McGrath – O amăgire?, p. 107 []
  48. Alister McGrath – O amăgire?, p. 113 []
  49. Alister McGrath – O amăgire?, p. 109 []
  50. Richard Dawkins – Himera …, Cap 5 Rădăcinile religiei, subcapitolul Păşeşte cu grijă, deoarece calci pe genele mele culturale, p 199-209 []
  51. Alister McGrath – O amăgire?, p. 117-118 []
  52. Alister McGrath – O amăgire?, p. 120 []
  53. Vezi Cap 2 Ipoteza Dumnezeu []
  54. Alister McGrath – O amăgire?, p. 123 []
  55. Alister McGrath – O amăgire?, p. 141 []
  56. Alister McGrath – O amăgire?, p. 152 []
  57. Alister McGrath – O amăgire?, p. 162,163,165 []

CS Lewis: Scrisorile lui Sfredelin

Apostolul Iacov scria în epistola sa: “Şi dracii cred [că Dumnezeu este] şi se-nfioară”[1].

CS Lewis s-a folosit din plin de înclinaţia sa către povestirile fantastice (vezi seria Narnia) pentru a explora strategiile drăceşti prin care cel rău încearcă să corupă omul şi să îl ţină departe de Dumnezeu. Rezultatul s-a concretizat admirabil în volumul The Screwtape letters tradus în limba română pentru prima dată în 1993 sub numele de Scrisorile lui Zgândărilă[2] şi în 2003 cu titlul Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr[3]. După o lungă perioadă în care volumul a fost epuizat, editura Humanitas a lansat în luna iulie a acestui an o nouă ediţie. În Sfaturile unui diavol… CS Lewis imaginează cu multă înţelepciune şi umor lupta spirituală din perspectiva unui drăcuşor care are misiunea de a corupe un tânăr creştin. Micul diavol beneficiază de tacticile recomandate de un drac mai bătrân, fapt care deconspiră în mod savuros modalităţile în care suntem atacaţi şi punctele cheie în care falimentăm în relaţia cu Dumnezeu.

În lumea noastră însetată după spiritual, dar uneori şi prea încruntată din cauza vieţii pe care ne-am creat-o, cartea nu doar conştientizează de locurile în care trebuie să dăm atenţie calităţii vieţii noastre ci ne aduce şi un zâmbet pe buze. Deşi o satiră, cartea este mortal de serioasă.

Clive Staples Lewis (1898-1963) a fost unul dintre cei mai influenţi intelectuali creştini ai secolului trecut. A lăsat o operă bogată în ceea ce priveşte literatura fantastică, teologia populară şi apologetică. A fost fellow de literatură engleză la Oxford până în 1954 când a devenit profesor de literatură medievală şi renascentistă la Cambridge.

Note de subsol:
  1. 2:19, Sfânta Scriptură, traducerea Cornilescu []
  2. Editura Logos, traducerea Mirela Rădoi []
  3. Editura Humanitas, traducerea Sorana Corneanu []

Recenzie carte: Amprente ale inteligenţei creatoare

AMPRENTE ALE INTELIGENŢEI CREATOARE
Dovezi ale proiectării inteligente şi ale frumuseţii intenţionate în creaţie
de Stuart Burgess, Oradea: Făclia, 2006
Traducător Dorin Pantea

Despre autor

Stuart Burgess, BSc (Eng) PhD CEng FIMechE FRAeS, este Profesor de Design şi Natură la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, fiind Şeful Departamentului de Inginerie Mecanică. Domeniile lui de interes includ modelarea eficientă a structurilor şi mecanismelor, design şi natură, eficienţa structurală a arborilor, mecanismul zborului la insecte şi altele.[1]

Cartea

Redactarea capitolelor este unitară pe tot parcursul cărţii, fiecare dintre acestea începând cu un verset biblic, semnificativ pentru conţinutul respectivului capitol, şi încheindu-se cu consideraţii asupra atributelor lui Dumnezeu aşa cum au putut fi acestea identificate prin prisma informaţiilor conţinute. Acestă modalitate de lucru arată recunoaşterea autorităţii Scripturii în elaborarea prezentei lucrări. Cartea este scrisă de pe poziţia omului de ştiinţă dar este evident pe tot parcursul cărţii că autorul este şi un bun pedagog întrucât abordează problematicile într-un limbaj accesibil publicului larg, fără însă a renunţa la rigurozitatea limbajului ştiinţific sau a-l trivializa. Teza designului inteligent este de fapt o formă actuală şi actualizată a argumentului teleologic (sau a argumentului planului divin) al cărui renumit proponent a fost William Paley. Continue reading

Note de subsol:
  1. Interese de cercetare a profesorului Stuart Burgess []

Recenzie carte: Şi Dumnezeu a zis…

Cu toate că în ultima perioadă au apărut noi traduceri de lucrări din domeniul ştiinţă şi credinţă[1], acest sector rămâne unul destul de puţin reprezentat în România. De aceea am decis să fac o scurtă recenzie unei cărţi care încă se poate achiziţiona din librării sau de pe internet.

ŞI DUMNEZEU A ZIS…
Autoritatea Bibliei confirmată de ştiinţă
De dr. Farid Abou-Rahme, Suceava: Accent Print, 2003

Prima ediţie în limba română – Editura Logos, Cluj Napoca, 1998

ŞI DUMNEZEU A ZIS...

Despre autor

Dr. FARID ABOU-RAHME s-a născut în Ţara Sfântă în 1944, din părinţi creştini. El L-a acceptat pe Domnul Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor al vieţii sale la vârsta de 12 ani. A studiat ingineria civilă la Universitatea Americană din Beirut, Liban, după care câţiva ani mai târziu, a emigrat în Marea Britanie unde a lucrat în cercetare şi şi-a luat doctoratul în inginerie civilă la Universitatea Sheffield.[2] Este consultant independent în probleme de inginerie, susţine prelegeri de inginerie civilă în mediul universitar şi lucrează ca şi lector la Universitatea East London. De asemenea susţine deseori prelegeri despre creaţionism.[3] Continue reading

Note de subsol:
  1. De exemplu: Harry Poe şi Jimmy Davis, Ştiinţa şi Credinţa Creştină, Oradea: Cartea Creştină, 2007; Ian Barbour, Când ştiinţa întâlneşte religia, Bucureşti: Curtea Veche, 2006. []
  2. Preluat de pe coperta cărţii şi Dumnezeu a zis… []
  3. British Centre for Science Education – Farid Abou Rahme []

Recenzie carte: Demisia lui Darwin

DEMISIA LUI DARWIN
Apusul unei teorii – Evoluţionismul
de Joe White şi Nicholas Comninellis, Cluj-Napoca: Aqua Forte, 2005 Traducător Alina Năsăudean

Demisia lui Darwin

Despre autori

Joe White este directorul Taberelor Kanakuk, lucrare în care a participat pentru prima dată la vârsta de 6 ani. Aceste tabere primesc în fiecare vară 20.000 de copii şi tineri în Branson, Missouri. A colaborat cu Josh McDowell fiind implicat într-un program radio săptămânal pentru Focus on the Family. A terminat facultatea la Southern Methodist University în Dallas, Texas şi a absolvit un curs de biologie în 1970. Carisma lui şi stilul de a vorbi în special tinerilor, dar şi jucătorilor profesionişti de fotbal american şi baschet, au făcut să fie invitat la numeroase conferinţe, seminarii şi alte evenimente[1].

Nicholas Comninellis a crescut într-o Biserică Ortodoxă Grecească unde s-a implicat activ. În anul 1976 a absolvit cursurile Şcolii Urbane de Medicină a Universităţii din Missouri-Kansas, iar după rezidenţiat a urmat Seminarul Teologic Midwestern. În prezent predă cursuri de sănătate publică la Universitatea din Missouri-Kansas[2]. Abilităţile pedagogice şi capacităţile didactice ale autorilor sunt puse în evidenţă prin simplitatea comunicării realităţilor ştiinţifice, aşa că cititorul nu are dificultăţi de a înţelege ideile transmise chiar dacă uneori se foloseşte un limbaj mai tehnic necesar pentru comunicarea conceptelor. Cartea prezintă destul de condensat numeroase dovezi în favoarea Creaţiei. Continue reading

Note de subsol:
  1. Joe White Bio []
  2. Creative Energie []