Tag Archives: John Lennox

Nu un Dumnezeu-al-golurilor ci al intregului spectacol

Oamenii de ştiinţă greşesc să numească bosonul Higgs mai relevant ca Dumnezeu.

de John C. Lennox , Christian Post Guest Contributor, publicat la August 20, 2012. Tradus cu permisiune.

Verificarea recentă (la mustaţă) a predicţiei lui Peter Higgs este pe bună dreptate celebrată ca inspiraţia ce caractertizează marea ştiinţă – răsplata pentru angajamentul intelectual şi curajul ştiinţific al unui corp dedicat de specialişti lucrând ani de zile.

Bosonul Higgs a fost supranumit “particula lui Dumnezeu„ spre exasperarea fizicienilor inclusiv a lui Peter Higgs si Lawrence Krauss. Cel din urmă, poate în mod neintenţionat, a dat o nouă deformare epitetului „particula lui Dumenzeu” în articolul său din Newsweek: „Oamenii, cu remarcabilele lor echipamente şi remarcabilele lor minţi, se poate să fi făcut un pas gigantic în vederea înlocuirii speculaţiilor metafizice cu cunoştinţe empirice verificabile. Particula Higgs este, după cum se poate demonstra, mai relevantă decât Dumnezeu”.  Krauss nu a făcut el însuşi un pas gigantic, din moment ce afirmaţia lui, departe de a fi un enunţ ştiinţific, este o altă speculaţie metafizică – un amestec de orgoliu şi de concept inadecvat despre Dumnezeu.

Ce vrea să spună Krauss prin „mai relevantă decât Dumnezeu”? Relevantă pentru ce? În mod clar particula Higgs este mai relevantă decât Dumnezeu pentru a răspunde la întrebarea cum anume funcţionează universul. Dar nu şi pentru întrebarea de ce există un univers în care se poate studia fizica particulelor elementare. Motorul cu combustie internă este mai relevant decât Henry Ford în ceea ce priveşte întrebarea cum funcţionează o maşină, dar nu şi de ce maşina există. A confunda mecanismul şi legea pe de-o parte cu agentul pe de alta, aşa cum face Krauss aici, este o eroare de categorie făcută foarte uşor prin ignorarea metafizicii.

Krauss nu pare să realizeze că dumnezeul pe care îl are el în minte este unul pe care niciun monoteist inteligent nu l-ar accepta. „Dumnezeul” lui este prada uşoară a dumnezeului-golurilor, varietatea de tipul „nu înţeleg, de aceea Dumnezeu a făcut cutare lucru”. Astfel, Krauss, la fel ca Dawkins şi Hawking, îl priveşte pe Dumnezeu ca o explicaţie aflată în competiţie cu explicaţia ştiinţifică. Aceasta este la fel de greşit ca şi a crede ca a oferi explicaţii pentru o maşină Ford în sensul că Henry Ford este proiectantul este în concurenţă cu vreo explicaţie în sensul mecanismelor şi legilor după care funcţionează motorul. Dumnezeu nu este un dumnezeu al golurilor ci un Dumnezeu al întregului spectacol.

Într-adevăr, credinţa într-un Creator inteligent a fost cea care i-a convis pe marii pionieri Galileo, Kepler, Newton, Maxwell şi pe alţii că ştiinţa poate fi practicată. CS Lewis a formulat-o astfel „Oamenii au devenit interesaţi de ştiinţă pentru că s-au aşteptat să găsescă legitate în natură şi s-au aşteptat la legi în natură pentru că au crezut într-un Leguitor”.

Melvin Calvin, câştigătorul Premiului Nobel, leagă naşterea ştiinţei moderne convingerii că „universul este guvernat de un singur Dumnezeu şi nu este produsul capriciilor mai multor dumnezei, fiecare guvernându-şi provincia lui în funcţie de legile personale. Viziunea momoteistă pare a fi fundamentul istoric al ştiinţei moderne”.

Fără a ţine seama de toate acestea, Lawrence Krauss crede că bosonul Higgs „aduce ştiinţa mai aproape de a fi scutită de orice bufonerie supranaturală înapoi în timp până la începutul universului”. Totuşi, nici chiar Newton nu şi-a imaginat că descoperirea gravitaţiei Îl expulza pe Dumnezeu în felul acesta. Din contră, Newton a fost motivat de magnifica lui descoperire în a-şi scrie magnum opus-ul, fabuloasa Principa Mathematica, exprimând speranţa că îi va convinge pe cei raţionali să creadă în Dumnezeu.

Cu cât mai mult a înţeles Newton din structura matematică a universului, cu atât a admirat geniul creator al lui Dumnezeu . Desigur că este evident pentru toţi cu excepţia celor voit orbi, că cu cât mai mult înţelegem din inginierie, cu atât mai mult admirăm geniul unui Rolls sau Royce şi nu mai puţin. Dar cu cât cunoaştem mai mult despre bosonul Higgs…?

Mai departe, a-L respinge pe Dumnezeu descriindu-i în mod peiorativ activitatea drept „bufonerie supranaturală” nu este poate cea mai inteligentă metodă pentru cineva care pare că gândeşte (dacă nu cumva l-am înţeles greşit) şi spune despre câmpul Higgs că este un „nimic” din care universul (în mod auto-contradictoriu) se crează pe sine prin intermediului „unui râgâit cuantic lipsit de sens”. Bufonerie naturală?

O asemenea analiză reducţionistă nu aduce mai multă cunoaştere decât o analiză în termeni de particule de vopsea ne-ar putea ajuta să înţelegem tavanul Capelei Sixtine – fără a mai spune ceva despre ideea absurdă că particulele de vopsea au creat picturile în primul rând. Analiza particulelor de vopsea te pot ajuta să faci o nouă vopsea, dar nu un tablou nou.

Dacă universul, aşa cum presupune Krauss, este în cele din urmă produsul unei eructaţii cuantice lipsite de scop, atunci la fel suntem şi noi şi minţile noastre. Astfel Krauss, într-o încântătoare ironie, ne dă un bun motiv să ne îndoim asupra reabilităţii facultăţilor noastre mentale umane şi, în mod consecvent, să ne îndoim asupra validităţii oricăror concepte, credinţe sau argumente pe care acestea le produc, inlusiv cele care implică bosonul Higgs, ateism şi desigur – bufoneriile.  Ceea ce este în război cu ştiinţa este ateismul lui Krauss, nu Dumnezeu. Filozoful Ludwig Wittgenstein a arătat că semnificaţia unui sistem nu va fi găsită în acel sistem. Semnificaţia universului va fi descoperită acolo unde Newton şi Clerk Maxwell au găsit-o: în Dumnezeu.

Deci ce putem spune despre bosonul Higgs? Pur şi simplu că Dumnezeu l-a creat, Higgs l-a prezis şi echipa de la Cern a l-a gasit. Celebrăm justificat ultimele două categorii. Dar prima?

Răspunsul lui Clerk Maxwell stă deasupra uşii celui mai faimos laborator de fizică din lume: laboratorul Cavendish din Cambridge: “Lucrările Domnului sunt mari, descoperite de cei care îşi găsesc plăcerea în ele”.

———-

John C. Lennox este profesor de matametică la Oxfor şi fellow de matematică şi filozofia ştiinţei la Green Templeton College, Oxford. Este de asemenea profesor adjunct Oxford Centre For Christian Apologetics. Acest articol a apărut initial în The Times of London pe August 18, 2012.

Photo of Prof. John C. Lennox by Milu Todut (c) 2012.

This article has been translated from English into Romanian with the kind permission of Dr. John C. Lennox who has full copyright. The article can be read in English here

Please find out more about John C. Lennox on his website

Știri notabile (16 mai 2012)

The Atlantic publică un fascinant interviu cu Lawrence Krauss, profesore de fizică la Universitatea de Stat din Arizona și autor al cărții A Universe from Nothing (Un Univers din Nimic, Ianuarie 2012). Interviul este foarte lung dar merită citit în întregime pentru că este reprezentativ pentru gandirea oamenilor de știință seculari în materie de teorii ale orginii universului. În una din dezbaterile publice alte zoologului Richard C. Dawkins acesta spunea despre Cosmologie că încă își așteaptă un Darwin. Lawrence Krauss (și Stephen Hawking) ar putea fi cei așteptați. Singura problemă este că nu doar teologii nu sunt mulțumiți de propunerile acestor fizicieni ci și filosofii. De ce? Răspunsul poate fi găsit printre rânduri și în interviu iar cei foarte interesați pot citi cartea matematicianului creștin de la Oxford, John Lennox, intitulata God and Stephen Hawking: Al cui proiect este, totuși? (Septembrie 2011)

Rămânând la Lawrence Krauss, la fel de fascinant precum revendicările cărții dinainte, un citat postat pe twitter de nimeni alta decât Miley Cyrus:
“Fiecare atom din corpul tău vine de la o stea care a explodat. Și, atomii din mâna ta dreaptă probabil vin de la o altă stea decât atomii de la mâna ta stângă. Este cu siguranță cel mai poetic lucru pe care îl cunosc despre Univers: Tu ești praf de stele. Tu nu ai putea fi aici dacă stelele nu ar fi explodat. Pentru că elementele (carbon, nitrogen, oxigen, tot ce contează pentru evoluție) nu au fost crete la începutul timpului. Au fost create în stele. Deci uită de Isus. Stelele au murit pentru ca tu să poți trăi.”
Iată că secularismul nu are doar un extraordinar mit al creației ci și al “răscumpărării”: dacă în creștinism Cristos este Creatorul și Jertfa, în secularism Stelele sunt Creatorul (atomii noștri s-au născut în stele) și Jertfa (stelele au murit pentru ca noi să putem exista).

În urma unui articol care argumenta moralitatea uciderii copiilor nou-născuți, Jonathan Chaplin ne amintește de fragilitatea intuițiilor omului simplu care sunt rezultatul principiului creștin al valorii inerente a vieții umane derivate din statului special de ființă creată și iubită de Dumnezeu, și apoi de doctrina Iluministă a “drepturilor naturale inalienabile”. Dar într-o lumă ghidată de principiul funcționalismului, un copil nou-născut cu probleme severe, sau chiar fără nici un defect, poate să nu fie considerat om, căci nu are conștiența propriei valori. Ducând mai departe raționamentul care face avortul premisibil moral, Alberto Giubilini şi Francesca Minerva consideră că infanticidul nu este cu nimic mai greşit decât avortul. Teoretic, în doar câteva generații legiuitorii ar putea integra în cadru legal aceste noi intuiții seculare ieșite de sub autoritatea revelației dacă formatorii culturali le-ar adopta la rândul lor și le-ar transfera apoi prin canalele de influență în populația largă. Să ne amintim doar de nazism și comunism care au normalizat crima și oroarea.

Hotnews preia un titlu amăgitor după un material tot amăgitor conform căruia “Religia ar fi în declin în întraga lume” cu mici excepții. Teofil Stanciu atrage atenția însă că întreaga lume ar fi de fapt în acel studiu vreo 30 de țări din care lipsește o bună parte din emisfera sudică a Terrei (și lipsește și România).

Filmul Exmatriculat (Expelled, 2008) care explorează chestiunea libertății academice când e vorba de dezbaterea despre Proiectul Inteligent (Intelligent Design) este disponibil online complet cu subtitrare în limba română.

John Lennox, creștin, matematician la Oxford și Richard Dawwkins, ateu, profesor de înțelegere publică a științei la Oxford dezbat (în engleză) întrebarea Știința a îngropat creștinismul?